logo

Igor Boțan: Integrarea europeană este un punct de convergență în societatea din Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-botan-integrarea-europeana-este-un-punct-de-convergenta-8004_1106611.html

Integrarea europeană este un punct de convergență în societatea din Republica Moldova, iar autoritățile trebuie să explice mai mult beneficiile eurointegrării pentru a crea coeziune socială în jurul acestui proiect național. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „De la divizare la radicalizare? Pericole și soluții pentru societatea moldovenească”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, în Republica Moldova există mai multe subiecte care au potențial de radicalizare a societății, însă prin discuții și dezbateri acest fenomen poate fi prevenit.

Potrivit expertului Igor Boțan, în Republica Moldova există mai multe puncte de divergență care antagonizează societatea, unul dintre ele fiind aspectul identitar. Potrivit expertului, de la declararea Independenței Republicii Moldova, subiectul identității a fost intens dezbătut, iar în urma discuțiilor a crescut numărul persoanelor care se identifică români.

„Deopotrivă, autoritățile și societatea trebuie să fie foarte precaute la potențialele efecte negative ale radicalizării. E nevoie de discuții, de dezbateri, pentru că avem și problema identitară: români/moldoveni. Este o problemă care persistă de la declararea Independenței Republicii Moldova. Dar vedem evoluții calme, firești. Peste un milion din cetățenii Republicii Moldova și-au redobândit cetățenia română, deci, ei consimt că sunt români. Dacă ne uităm la sondajele de opinie, acum 15 ani erau 15%, iar acum sunt aproape 40% cetățeni care ar accepta Unirea Republicii Moldova cu România. Apare întrebarea: de ce unirea pământurilor rusești, începând cu Ivan al III-lea, a fost un proces istoric pozitiv? De ce unirea a peste 300 de state germane în a doua jumătate a secolului XIX-lea a fost un proces pozitiv? De ce unirea provinciilor românești ar fi un proces negativ? Toate aceste lucruri trebuie discutate”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

Igor Boțan a explicat că integrarea europeană este un subiect care are potențialul de a consolida societatea. Potrivit expertului, autoritățile Republicii Moldova ar trebui să explice mai mult beneficiile aderării la UE, astfel încât toată societatea să se consolideze un jurul acestui deziderat național.


„Pentru ca societatea să nu se radicalizeze și să se întâmple lucruri nedorite, e nevoie de discuții, dezbateri. Noi suntem diferiți, avem aspirații diferite, dar prin discuții putem găsi soluțiile de compromis, neadmițând radicalizarea societății. În privința aspirațiilor de viitor, singurul punct de convergență este integrarea europeană, întrucât 11 legislaturi pe care le-am avut, toate guvernele, fără excepție, după Guvernul Sangheli, au promovat integrarea europeană. Este singurul eveniment din Republica Moldova când a existat consens la nivel de Parlament, toți 101 deputați votând Declarația pentru Integrare Europeană. Acesta este un argument care trebuie utilizat de autoritățile Republicii Moldova pentru a promova cu insistență integrarea europeană. Autoritățile trebuie să explice cetățenilor de ce integrarea europeană este importantă pentru dezvoltarea economică, socială a Republicii Moldova și pentru protejarea țării din punct de vedere al securității”, a mai spus Igor Boțan.

Igor Boțan a explicat că stabilitatea Republicii Moldova este pusă în pericol de grupări politice care acționează în detrimentul interesului național și de persoane care-și doresc destabilizarea țării și antagonizarea societății.

„Situația este complicată pentru că avem un stat agresor în regiune și avem un grup criminal condus de un condamnat la 15 ani de închisoare care trage sforile, ne spune cu text deschis că are la dispoziție 250 de milioane de dolari pentru destabilizarea Republicii Moldova, dar cum spune el, pentru proiecte sociale. Ceea ce trebuie să ne alarmeze pe toți și, în primul rând, autoritățile competente pentru a combate acest fenomen. Deci, există multe probleme pentru coeziunea socială din Republica Moldova și pentru stabilitatea din țară”, a punctat Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema „De la divizare la radicalizare? Pericole și soluții pentru societatea moldovenească” este ediția a 313-a ediție de dezbateri din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.