logo

Igor Boțan: În locul unei campanii efervescente, avem parte de o apatie totală


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-botan-in-locul-unei-campanii-efervescente-avem-parte-8004_1068260.html

O luptă politică incisivă probabil va lipsi și e pentru prima dată când vedem o campanie electorală atât de anemică. Opinia a fost exprimată la dezbaterile publice cu tema „Trăsăturile caracteristice ale alegerilor din 20 octombrie 2019”, organizate de IPN și Radio Moldova și aparține lui Igor Boțan, expertul permanent al proiectului.

„Urmărim cum se desfășoară campania și vedem că este o perioadă care ar trebui să fie plină de evenimente efervescente, dar de fapt avem o apatie totală”, a spus Igor Boțan. Expertul a precizat că partidele doar în ultima zi au luat cu asalt consiliile electorale pentru a depune documentele pentru înregistrarea candidaților. „Vom avea candidați, dar va lipsi o luptă politică incisivă, deși ne-am fi putut aștepta la o competiție electorală interesantă”, a spus Igor Boțan.

Potrivit expertului, modul în care PDM a guvernat țara a făcut ca mai mult de jumătate din primari să aibă dosare penale și nimeni nu mai vrea „bătăi de cap”. „Ne-am fi putut aștepta la acțiuni active din partea curentului unionist. Sunt 11 partide unioniste, o reprezentare densă pe eșichierul politic, dar și aici există probleme”, a menționat expertul.

Potrivit lui Igor Boțan, la cum se desfășoară campania electorală, rezultatele sunt previzibile.

Igor Boțan a precizat că din partea blocului ACUM nu se pot aștepta performanțe la alegerile locale. „Blocul ACUM nu a avut niciodată structuri ramificate în teritoriu și nici nu se știe dacă le va avea. Performanțe putem aștepta de la partidele care, potrivit rapoartelor financiare date la CEC, anunță că au peste 50 000 de membri și cheltuieli anuale de zeci de milioane de lei. Dacă ne uităm la blocul ACUM, el nu are aproape nimic”, a precizat expertul.

În cadrul dezbaterilor, Igor Boțan a menționat că cei care critică blocul ACUM, ar fi primii care ar regreta prăbușirea alianței blocului cu PSRM. „Criticile trebuie să existe, dar cele care aduc valoare adăugată”, a spus expertul.

Potrivit lui Igor Boțan, în Republica Moldova este nevoie de apariția altor centre politice, altfel cei aflați la putere vor degrada. „Este nevoie de refacerea spectrului politic. Ar fi foarte bine dacă aceste alegeri ar demonstra că există forțe politice emergente care pot să facă o opoziție serioasă actualei guvernări, care să critice calificat puterea”, a spus Igor Boțan.

Dezbaterile publice „Trăsăturile caracteristice ale alegerilor din 20 octombrie 2019”, sunt ediția a 117-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.