logo

Igor Boțan: Faptul că ne declarăm stat neutru nu împiedică un potențial agresor să atace Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-botan-faptul-ca-ne-declaram-stat-neutru-nu-8004_1088417.html

Inițiativa legislativă înaintată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) prin care se propune „consolidarea mecanismelor de asigurare a neutralității permanente a țării” nu este inutilă, pentru că există principii constituționale, care pot fi dezvoltate în lege, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică întitulată „Statutul de neutralitate al Moldovei: cum transformăm aspirația în scut? Reflecții legislative și politice cu flacăra războiului în preajmă”, organizată de Agenția de presă IPN.

„E foarte important să înțelegem dacă e momentul oportun. Pornim de la context. Există un conflict armat în Ucraina, și aici există un șir de lucruri foarte subtile. Deci, Rusia spune că nu e război. Și aici apare problema: dacă nu e război, așa cum spune Rusia, atunci Republica Moldova, în raport cu aceste două state ar putea să nu se conducă de principiul neutralității. E o problemă care trebuie dezbătută. Și atunci când proiectul va fi dezbătut în Parlament, vor trebui să se ia în considerare astfel de lucruri”, a opinat Igor Boțan.

Totodată, expertul a spus că statele care recunosc integritatea și suveranitatea Republicii Moldova cunosc că Republica Moldova este un stat neutru, iar acest statut este prevăzut de Constituție. „Este un lucru absolut normal, că principiile constituționale pot fi dezvoltate în legi. Nu cred că această lege le dă partenerilor internaționali mai multă informație despre cum trebuie să procedeze Republica Moldova în caz de conflict. Dar pentru înțelegerea dintre partide, nu e nimic rău dacă partidele politice vor dezbate această problemă în Parlament și vor ajunge la un numitor comun. Numai că hotărârea Curții Constituționale din mai 2017, care pune în evidență faptul că statutul de neutralitate nu înseamnă că Republica Moldova semnează un act sinucigaș, acest lucru trebuie luat serios în vedere. Potențialul nostru economic este foarte mic. Și participarea la tot felul de exerciții internaționale, misiuni, este o oportunitate pentru ca militarii noștri să învețe cum să se apere mai bine și Republica Moldova să-și îndeplinească misiunile internaționale”, a subliniat Igor Boțan.

În opinia expertului, există interes din partea BCS de a promova această inițiativă legislativă. „Blocul Socialiștilor și Comuniștilor spune că principiul constituțional de neutralitate permanentă trebuie dezvoltat în lege, pentru a preciza anumite lucruri. Trebuie să înțelegem un lucru – faptul că noi ne declarăm stat neutru nu împiedică un potențial agresor să atace Republica Moldova. De aceea se spune foarte clar că un stat neutru trebuie să aibă capacitatea să se apere legitim. Când vorbim de neutralitate permanentă, ne referim la blocuri militare în afara Republicii Moldova și atitudinea noastră față de aceste eventuale războaie, inclusiv cel din Ucraina. Vedem că marii actori își permit să recurgă la schimbarea noțiunilor și acest lucru ne îngreunează atitudinea, trebuie să avem o atitudine clară, pentru că dacă procedăm într-o anumită manieră în acest conflict din Ucraina, atunci putem nimeri într-o situație nu tocmai plăcută”, a atenționat Igor Boțan.

În același timp, expertul permanent al proiectului a spus că se dorește dezvoltarea unor principii constituționale în legi, iar aceasta se întâmplă în contextul în care subiecții puternici de pe mapamond pot substitui noțiunile; nu „război”, ci „operațiune specială”. „Și noi înțelegem de ce se face acest lucru. Dacă s-ar recunoaște că acesta este un război, atunci, conform Codului penal al Federației Ruse, articolul 353, cei care au pornit războiul trebuie să poarte răspundere penală până la 15 sau 20 de ani de pușcărie. Vedem că lucrurile nu sunt atât de stabile în sensul neutralității noastre. De aceea, dacă ne referim la hotărârea Curții Constituționale din 2017, ea nu poate nici într-un fel să interpreteze statutul de neutralitate permanentă, prescris în Constituție. Deci, nu mai poți spune că această neutralitate nu este permanentă. Deputații trebuie să ia în calcul că hotărârea CC dezvoltă această noțiune de neutralitate permanentă și, cel mai important lucru – Constituția nu poate fi un act sinucigaș. Dar dacă simți pericolul pentru țară sau, dimpotrivă, dacă simțim că acest statut ne apără, atunci trebuie să găsim instrumentariul necesar pentru a-l fortifica și a transmite mesaje potențialilor neprieteni ai Republicii Moldova, că există acest statut”, a menționat Igor Boțan.

Dezbaterea publică la tema:
„Statutul de neutralitate al Moldovei: cum transformăm aspirația în scut? Reflecții legislative și politice cu flacăra războiului în preajmă” este ediția a 228-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfășurat de Agenția de presă IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.