logo

Igor Boţan: Avem o guvernare hibridă


https://www.ipn.md/index.php/ro/igor-botan-avem-o-guvernare-hibrida-7978_1018720.html

Actuala guvernare este una hibridă, care este oarecum pro-europeană, dar care sub paravanul integrării europene se ocupă de scheme de obţinere a veniturile pe cale ilicită. Opinia a fost exprimată de expertul permanent al proiectului IPN, Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), care a participat, împreună cu reprezentanţii unui şir de platforme ale societăţii civile, la dezbaterea publică „Guvernarea pro-europeană: „chinurile facerii” şi calitatea societăţii în rol de „moaşă” organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

„În Republica Moldova avem o guvernare hibridă. Această guvernare este oarecum una pro-europeană, pentru că asta cel puţin spune, chiar semnează acorduri, dar această guvernare este şi hoaţă”, a declarat Igor Boţan. Directorul executiv ADEPT a menţionat că actuala guvernare cunoaşte care este visul unei bune părţi a societăţii – cel de integrare europeană şi sub paravanul integrării europene se ocupă de scheme corupţionale şi îmbogăţire ilicită. „Unul dintre liderii actualei guvernări a participat la Revoluţia Demnităţii de la Kiev. Întrebare pentru el şi guvernarea din care face parte: La Chişinău e nevoie de o revoluţie a demnităţii ori nu e nevoie, când oamenii sunt jefuiţi într-o asemenea manieră?”, a întrebat Igor Boţan.

Expertul susţine că pornind de la ilegalităţile comise de la actuala guvernare, societatea nu are altă cale decât să se opună acestei guvernări hibride, păstrând potenţialul protestatar pentru alegerile locale, concentrându-se într-un front comun care va face guvernanţii să înţeleagă că cetăţenii nu mai pot fi minţiţi. În opinia sa, guvernanţii trebuie sancţionaţi într-un mod legal şi decent, fără a reacţiona la anumite provocări care pot veni din partea părţilor interesate.

Dezbaterea publică cu tema: „Guvernarea pro-europeană: „chinurile facerii” şi calitatea societăţii în rol de „moaşă”, este ediţia XXXVII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.