90% dintre locuitorii din stânga Nistrului au cetățenia Republicii Moldova. Este cel mai bun indicator atunci când vorbim despre perspectivele soluționării problemei transnistrene, a remarcat expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, în cadrul dezbaterii publice „32 de ani ai unui război nefinalizat”, organizate de Agenția de Presă IPN.
Expertul s-a referit la momentele în care s-a încercat atragerea Republici Moldova în capcanele periculoase ale statului agresor Federația Rusă sub pretextul identificării unor soluții de rezolvare a diferendului transnistrean. „Prima cursă ne-a fost întinsă în iulie 1992 la semnarea Acordului de încetare a focului în zona conflictului de la Nistru. A doua capcană, organizată în toamna anului 1994, a fost la semnarea acordului între Republica Moldova și Federația Rusă privind sincronizarea retragerii trupelor armatei ruse. Sincronizarea a însemnat, până la urmă, că așa-zisele autorități transnistrene nu acceptă plecarea trupelor ruse din regiunea transnistreană, respectiv, Federația Rusă nu le retrage pentru că liderii transnistreni nu acceptă soluționarea politică a conflictului. O altă capcană, organizată mai târziu, în mai 1997, când s-a vorbit despre o posibilă confederație între Republica Moldova și Transnistria”, a punctat expertul.
Igor Boțan spune că memorabilă este și ziua de 3 iulie 2002. La guvernare erau comuniștii. În acea zi, la Kiev se propunea, prin intermediul Misiunii OSCE, un nou plan de federalizare a Republicii Moldova, care prevedea adoptarea unei noi Constituții pentru țară, copiată de pe Constituția Federației Ruse. În acest context, expertul a amintit și de memorandumul Kozak din 2003, respins în ultimul moment de președintele Vladimir Voronin. În ultimul moment în memorandum apăruse o clauză care prevedea staționarea pe malul drept al Nistrului a unui contingent de 2000 de militari ruși, care să asigure implementarea proiectului de federalizare asimetrică.
Soluția finală la care au ajuns autoritățile de la Chișinău a fost adoptarea Legii „Cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria)”, o lege-cadru care prevede că teritoriul țarii este inalienabil, iar Republica Moldova este un stat unitar.
Analistul Igor Boțan le oferă un răspuns celor care afirmă că Republica Moldova nu are un proiect de reglementare a problemei transnistrene. „Le pot spune ferm că îl are. E un proiect de 20 de ani, asta dacă respectăm întocmai Constituția Republicii Moldova”.
Potrivit expertului, atât timp cât există această agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei, autoritățile de la Chișinău trebuie să desfășoare o muncă de comunicare cu cetățenii din stânga Nistrului. 90% dintre locuitorii regiunii au cetățenie moldovenească. Acesta este cel mai bun indicator atunci când vorbim despre perspectivele soluționării problemei transnistrene. Republica Moldova are un potențial limitat de soluționare rapidă pe toate dimensiunile, dar aceasta nu înseamnă că țara noastră nu poate să aibă politici bine argumentate, ca să redobândească integritatea teritorială a țării, spune Igor Boțan.
Rememorarea evenimentelor din perioada anilor 1991-1992 este esențială, spune expertul. E necesar de spus că mișcarea de eliberare națională a început după adoptarea Rezoluției a 19-a a PCUS privind democratizarea societății sovietice. Cetățenii moldoveni, ca de altfel și ai altor republici unionale, au crezut în bunăvoința celor care au adoptat Rezoluția. Faptul că, în consecință, au fost abordate probleme de identitate cultură, de limbă, e un lucru firesc. Problema este în modalitatea de a răspunde la toate aceste revendicări firești. Atacarea posturilor de poliție, implicarea armatei a 14-a în acțiuni de contracarare a mișcării de eliberare națională – sunt lucruri pe care ar trebui să le țină minte cetățenii care vor un viitor mai bun pentru Republica Moldova.
Dezbaterea publică la tema „32 de ani ai unui război nefinalizat” este ediția a 31-a din ciclul de dezbateri „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.
