Legea antiseparatism, votată de către majoritatea parlamentară recent, ar putea fi asul din mâneca autorităților de la Chișinău în procesul de negocieri cu privire la reglementarea conflictului transnistrean. De această părere este Igor Boțan, expert permanent al proiectului și a fost expusă în cadrul unei dezbateri publice organizate de Agenția de presă IPN.
„Votarea acestor modificări la Codul Penal a fost o decizie bună. Sper că autoritățile vor ști cum să aplice acest instrumentar, astfel încât el să fie util pentru procesul de negocieri. Un articol se referă la încălcarea legislației naționale sau internaționale. Această mențiune ne transmite un semnal, noi suntem într-un proces de negocieri. Părerea mea este că cei care au atitudini împărțite, în procesul de dezbateri, vor seta linia de comportament corectă pentru autorități și cetățeni. Toată lumea înțelege că Transnistria este dependentă de Republica Moldova, acestea sunt noi circumstanțe, diferite de acelea care se regăseau în acordul moldo-rus din 21 iulie 1992. Acest instrument poate fi util dacă va fi utilizat cu înțelepciune”, a declarat Igor Boțan.
Cât privește eventuale reacții ale Moscovei, Igor Boțan spune că: „Ne vor încerca de minte să vadă dacă noua legislație pe bune funcționează sau e una butaforică. Legea penală are și scop profilactic. Când se va schimba conducerea Transnistriei, atunci cei care ar urma să vină se vor întreba o dată în plus dacă se merită. Față de actualul regim separatist de la Tiraspol, Legea nu se răsfrânge. Mesajul autorităților de la Chișinău cred că va fi unul prietenos și vor spune că legea nu va afecta cetățenii din stânga Nistrului în vreun fel, dacă își vor vedea de treabă, ci vizează regimul separatist”.
Totodată, analistul politic este de părere că autoritățile din Moldova au înțeles, în sfârșit, că separatismul este un pericol major.
„Separatismul care s-a manifestat în 2014, în Ucraina, are consecințe și astăzi, pe teritoriul Ucrainei și ne atinge pe noi foarte puternic. Modificarea Legii penale poate părea absolut justificată pentru majoritatea cetățenilor, iar capacitatea de manevră a liderilor nerecunoscuți de la Tiraspol se îngustează și sunt invitați să respecte prevederile Constituției Republicii Moldova și mesajul principal este că procesul de negocieri are drept scop doar reunificarea Republicii Moldova cu respectarea normelor constituționale”.
Igor Boțan susține că Legea Supremă a Republicii Moldova prevede expres faptul că separatismul este interzis pe teritoriul țării noastre. Cu toate acestea, noile modificări la Codul Penal ar putea să provoace nedumeriri în rândul cetățenilor din stânga Nistrului. În acest sens, el spune că e de datoria autorităților constituționale să explice că legea nu va amenința în vreun fel viața și securitatea cetățeanului de rând.
„Părerea mea este că lucrurile sunt mai clare. Noi avem Legea Supremă, care spună că teritoriul țării este inalienabil. Astfel, potrivit Constituției, separatismul este deja interzis. Totodată, Republica Moldova este un stat unitar. Autonomii pot fi pe teritoriul Republicii Moldova, dar ele pot fi oferite doar de către autoritățile centrale și nu invers. Acesta este cadrul pe care noi l-am însușit în ultimii 30 de ani. Din punct de vedere a dreptului la exprimare, cetățeanul poate spune orice îi vine în minte, însă atunci când acest lucru degenerează în amenințări și violențe, legea trebuie aplicată. Legea penală nu are acțiune retroactivă, iată de ce, nu îi va viza pe actualii lideri recunoscuți de la Tiraspol”, declară Boțan.
Potrivit lui Boțan, noile modificări la Codul Penal cu privire la separatism trebuie să aibă în prim plan protejarea drepturilor omului.
Dezbaterea la tema „Mecanismele de implementare și efectele posibile ale noii legislații antiseparatiste”, este ediția a 271-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.