logo

...Iar încasările la impozitul pentru transmiterea în locațiune au crescut


https://www.ipn.md/index.php/ro/iar-incasarile-la-impozitul-pentru-transmiterea-in-locatiune-au-crescut-7967_1097595.html

Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 38,4% în primele cinci luni ale anului 2023 și constituie 21,4 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2022, anunță Serviciul Fiscal de Stat, citat de IPN.

În perioada lunilor ianuarie-mai 2023 au fost identificate peste 1100 de persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.

De asemenea, au fost verificate circa 180 de persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile. Astfel, au fost calculate suplimentar la buget plăți de bază în sumă de 360,6 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 26 mii lei și aplicată amendă în mărime de 13,3 mii lei.

Drept urmare, în primele cinci luni ale anului 2023, au fost înregistrate circa 9300 de contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile sau cu 22,6% mai multe decât în perioada similară a anului 2022.

Serviciul Fiscal de Stat mai spune că persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie şi/sau în folosinţă proprietate imobiliară altor persoane fizice, prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, trebuie să-și onoreze obligațiunile fiscale aferent veniturilor obținute.