logo

Herman von Hebel: Evaluarea este una detaliată la capitolul integritate financiară și profesională


https://www.ipn.md/index.php/ro/herman-von-hebel-evaluarea-este-una-detaliata-la-capitolul-7978_1091350.html

Primii 27 de candidați la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt supuși verificărilor de către comisia de pre-vetting. Președintele comisiei, Herman von Hebel, spune că procesul este unul anevoios, fiind examinat raportul dintre veniturile și cheltuielile candidaților. De asemenea, sunt analizate toate informațiile furnizate de bănci și societatea civilă. Președintele comisiei spune că din cauza volumului mare de date ce urmează a fi procesate, inițial vor fi supuși evaluării candidații pentru funcția de membru CSM, iar pretendenții la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) vor fi lăsați pentru o etapă ulterioară, notează IPN.

Potrivit președintelui comisiei de pre-vetting, membrii comisiei au stabilit regulamentul în baza căruia vor fi evaluați candidații la funcția de membru CSM și CSP. În proces de examinare sunt dosarele a 27 de candidați. Membrii comisiei verifică eventuale neconcordanțe dintre veniturile candidaților și informațiile furnizate de bănci și FISC.

„Am petrecut câteva luni organizându-ne metodele de lucru, ca să ne asigurăm că avem standardele de evaluare potrivite. Am stabilit relații cu autoritățile Republicii Moldova și suntem în contact cu autorități și din afara țării. Acum câteva săptămâni am început să lucrăm cu primul grup de candidați, 27 de candidați pentru funcția de membru CSM. Este primul grup pe care îl evaluăm. Am primit declarațiile lor de avere, iar acum studiem materialele prezentate. În septembrie vom avea evaluarea candidaților și vor urma deciziile propriu-zise. Procedura de pre-vetting este o măsură unică și ea trebuie făcută corect. Această procedură nu va putea fi repetată peste 2-3 ani, acum este momentul să facem totul corect. Respectiv, evaluarea va fi puternică și detaliată la capitolul integritate financiară, profesională și etică”, a spus președintele comisiei de pre-vetting, Herman von Hebel, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Președintele comisiei spune că urmează a fi verificate și proprietățile pe care candidații ar putea să le dețină în afara Republicii Moldova. Potrivit oficialului, procedura de evaluare a candidaților la funcția de membru CSM ar putea să se finalizeze până la sfârșitul acestui an.

„Informația pe care o obținem vine din surse foarte diferite, surse publice și private. Obținem informații de la bănci, organizațiile societății civile care ne spun ce cunosc. Facem apel la oamenii Republicii Moldova să ne aducă informații, să ne spună ce știu. Avem o colaborare constructivă cu instituțiile publice și cele private. Dar noi verificăm cât de corecte sunt materialele prezentate. Suntem la etapa stabilirii legăturilor cu alte state, avem contacte cu România. Vedem dacă finalizăm lucrul până la sfârșitul anului. Ne concentrăm acum pe CSM, am putea lăsa CSP pentru o etapă mai târzie”, a mai spus președintele comisiei.

Comisia de evaluare (de pre-vetting), care examinează profesionalismul și integritatea candidaților la funcția de membru CSM și CSP, este creată din 3 membri numiți de fracțiunile parlamentare în funcție de proporționalitatea mandatelor și 3 membri sunt delegați de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. Președinte al comisiei este juristul olandez Herman von Hebel.