logo

Havuzurile din fața Hotelului Național au fost curățate, dar nu sunt curate


https://www.ipn.md/index.php/ro/havuzurile-din-fata-hotelului-national-au-fost-curatate-dar-nu-7967_1044318.html

Pretura sectorului Centru a evacuat gunoiul acumulat în havuzurile din fața Hotelului Național. Într-un răspuns oferit Agenției de presă IPN, se spune că au fost întreprinse măsuri de salubrizare și evacuare a deșeurilor menajere acumulate în interiorul havuzurilor și pe terenul aferent acestora. Imaginile surprinse astăzi la fața locului arată că oamenii continuă să arunce murdărie în cele două havuzuri. 

Săptămâna trecută, Agenția de presă IPN a scris despre faptul că havuzurile din fața Hotelului Național, care sunt nefuncționale din momentul în care hotelul s-a închis, s-au transformat în groapă de gunoi, în care trecătorii aruncă sticle, PET-uri și alte resturi menajere.

Luni, 24 septembrie, în ședința operativă de la Primărie, viceprimarul Nistor Grozavu a comunicat că havuzurile nu sunt în gestiunea municipalității, deși terenul este proprietate publică. La solicitarea primarului interimar, Ruslan Codreanu, Direcția generală locativ-comunală și amenajare urma să ceară agentului economic care deține un magazin în preajmă să instaleze coșuri de gunoi pentru a evita aruncarea deșeurilor în havuzurile din preajmă.