logo

Guvernul va fi ales căci partidele nu sunt pregătite pentru alegeri anticipate, dezbateri


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-va-fi-ales-caci-partidele-nu-sunt-pregatite-pentru-alegeri-anticipate-d-7978_1005518.html

În această săptămână Guvernul cel mai probabil va fi votat de către parlamentari, deoarece partidele nu sunt pregătite de alegeri anticipate. Participanţii la dezbaterea publică „Cultura alegerilor anticipate. Ce trebuie să ştie, să aştepte şi să ceară societatea în cazul alegerilor anticipate, rezultate din criză politică?”, organizată de Agenţia de presă IPN, sunt, practic, convinşi că noul executiv va fi ales în curând.

Membrul Biroului politic al Partidului Popular din Republica Moldova, Mihail Camerzan, crede că va fi votat guvernul, deoarece actualii guvernanţi au teamă să  rămână fără putere. Politicianul mai crede că actualii guvernaţi sunt conştienţi de faptul că numai dacă se va vota guvernul, Republica Moldova va semna acordurile cu Uniunea Europeană.

Expertul în strategii electorale, Olga Nicolenco, şi-a exprimat speranţa, în cadrul dezbaterii, că în această joi se va vota guvernul, deoarece aceasta este răul mai mic şi va dăuna mai puţin ţării decât eventuale alegeri anticipate. Politicienii de la guvernare sunt conştienţi de faptul că dacă revin comuniştii la putere, actualii guvernanţi vor fi primii „traşi la teasc”, afirmă Olga Nicolenco.

Consilierul comunist în Consiliul municipal Chişinău şi analistul politic, Victor Gurău, spune că admite învestirea curândă a unui guvern. Totuşi, el crede că acesta va fi unul vremelnic, iar alegerile anticipate vor avea loc, dacă nu în această toamnă, atunci în primăvara anului viitor. El spune că este de această părere deoarece nu există resurse interne şi externe pentru ca în Moldova să se stabilizeze situaţia politică.

Analistul politic Igor Boţan şi expertul proiectului IPN în cadrul căruia se desfăşoară dezbaterile, nu ştie ce e mai bine pentru ţară – alegeri anticipate sau alegerea unui nou guvern. „Nişte oameni care nu au încredere reciprocă se apucă să guverneze într-o criză profundă. Sunt iraţionali în comportament. În eventualitatea unor alegeri, vom avea o înaltă rată de absenteism”, a spus analistul.

Igor Boţan a subliniat că, indiferent de ce se va întâmpla, crede că vectorul european trebuie păstrat cu orice preţ. „O ţară mică şi neputincioasă trebuie să aibă un comportament predictibil în faţa partenerilor. Moldova nu-şi poate permite un comportament oscilant. Politicienii trebuie să facă un efort ca Moldova să fie asociată cu UE”, a remarcat expertul proiectului.

Dezbaterea publică la tema: „Cultura alegerilor anticipate. Ce trebuie să ştie, să aştepte şi să ceară societatea în cazul alegerilor anticipate, rezultate din criză politică?”, este a XVIII-a ediţie din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul realizat de IPN este susţinut de Fundaţia germană „Hanns Seidel”.