logo

Guvernul susține restituirea TVA către antreprenorii din Găgăuzia din bugetul autonomiei


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-sustine-restituirea-tva-catre-antreprenorii-din-gagauzia-din-7965_1098506.html

Guvernul a avizat proiectul care prevede ca restituirea TVA în beneficiul agenților economici din unitatea autonomă să se realizeze de la bugetul unității teritoriale autonome cu statut juridic special. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței extraordinare a executivului, transmite IPN.

Ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu, a declarat că este prevăzută ajustarea Codului Fiscal pentru reglementarea sursei de restituire a impozitelor și taxelor percepute, precum și a mecanismului de restituire a impozitelor și taxelor pentru agenții economici din unitatea teritorială administrativă autonomă cu statut juridic special UTA Găgăuzia.

„Astfel, se propune restituirea sumei TVA și accizelor achitate de către agenții economici din unitatea teritorială autonomă respectivă, care se va realiza în bugetul acesteia, în limita veniturilor disponibile, și nu de la bugetul de stat așa cum este prevăzut acum. Sumele neacoperite pentru restituire se vor compensa prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat, în modul stabilit de legislație”, a notat ministra.

Proiectul urmează să fie examinat și aprobat de Parlament, iar noile prevederi ar urma să se aplice din 1 octombrie 2023.

Inițiativa legislativă, care aparține unui grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost criticată dur de către deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei. Aceștia au declarat că vor veni la Chișinău să blocheze tribuna Parlamentului, dacă nu se va renunța la proiect.