Guvernul susţine că va face economii importante în urma dizolvării Ministerului Industriei şi Infrastructurii
https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-sustine-ca-va-face-economii-importante-in-urma-dizolvarii-ministerului--7966_968754.html
Urmare a dizolvării Ministerului Industriei şi Infrastructurii (MII) vor fi economisite surse financiare în mărime de 1,4 mln lei din bugetul de stat pentru 2008. Această informaţie a fost prezentată deputaţilor în şedinţa de vineri, 7 martie, la care a fost examinat în a doua lectură proiectul privind lichidarea ministerului, transmite Info-Prim Neo.
În urma dizolvării se preconizează optimizarea personalului minimum cu 30% (22-23 de unităţi). MII are în subordine 15 întreprinderi de stat şi gestionează pachetele statului în 17 societăţi comerciale cu capital integral sau parţial de stat. Responsabilităţile MII vor fi transmise Ministerului Economiei şi Comerţului.
Proiectul privind dizolvarea Ministerului a fost adoptat cu majoritatea de voturi. După dizolvarea MII, Guvernul va fi alcătuit din 16 ministere.