logo

Guvernul Sandu, în prima ședință


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-sandu-in-prima-sedinta-7965_1066033.html

Guvernul condus de Maia Sandu s-a întrunit astăzi, 10 iunie, în prima sa ședință, care s-a desfășurat la sediul Parlamentului. În cadrul acesteia au fost aprobate demiterile șefilor de la Inspectoratul General al Poliției și de la Compania Națională de Asigurări în Medicină, transmite IPN.

La ședință au participat șapte din cei 12 membri ai Guvernului, iar premierul ales Maia Sandu a precizat că trei dintre noii miniștri urmează să revină din străinătate. În debutul ședinței, politiciana a spus că în discuțiile cu PSRM nu a fost abordată federalizarea Republicii Moldova și a menționat că va expedia scrisori către Consiliul Europei, Comisia Europeană și Comisia de la Veneția pentru a expune poziția Guvernului despre deciziile din ultimele zile ale Curții Constituționale, calificate de Maia Sandu ca fiind arbitrare.

Andrei Năstase, viceprim-ministru și ministru de interne, a propus demiterea lui Alexandru Pînzari din funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției. În această funcția fost învestit Gheorghe Bălan. „Gheorghe Bălan este cunoscut ca reprezentant al magistraților, care a avut o atitudine corectă, bazată pe lege, bazată pe bun simț”, a spus Andrei Năstase. Propunerea a fost votată unanim.

Ala Nemerenco, ministrul muncii, sănătății și protecției sociale a propus demiterea din funcție a directoarei generale a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Tamara Andrușca. „În cadrul CNAS s-a constatat o cheltuire netransparentă a banului public, ineficientă”, a spus Ala Nemerenco. Propunerea a fost adoptată cu votul celor șapte miniștri prezenți la ședință.

În declarațiile oferite presei după ședința Guvernului, Maia Sandu a afirmat că funcționarii care au fost demiși azi trebuie să plece din funcție, iar dacă nu se vor conforma, vor răspunde conform legii. De asemenea, prim-ministrul ales a precizat că, dacă nu este suficientă presiunea externă asupra celor care obstrucționează activitatea Guvernului, atunci oamenii vor fi chemați la proteste.

La rândul său, Andrei Năstase a declarat pentru presă că în această dimineață l-a contactat pe ministrul Alexandru Jizadn, căruia i-a cerut să vină la Parlament, pentru a stabili procedurile de transfer către noul Guvern a puterilor, pe care le are. Politicianul a mai precizat că nu a primit niciun răspuns, motiv pentru care va continua să comunice cu Alexandru Jizdan, pentru a stabili ora la care se poate produce transferul către noul ministru.