Guvernul Rusiei sfidează poziţia guvernului de la Chişinău
https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-rusiei-sfideaza-pozitia-guvernului-de-la-chisinau-7965_984880.html
Federaţia Rusă a felicitat în mod oficial Transnistria cu ocazia aniversării a 20 de la constituirea formaţiunii statale secesioniste în regiunea de Est a Republicii Moldova, ignorând poziţia guvernului de la Chişinău care a solicitat comunităţii internaţionale, printr-o declaraţie specială, să se abţină de la astfel de acţiuni, notează Info-Prim Neo.
Potrivit Agenţiei „Novîi Reghion”, ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valerii Kuzmin, din numele ministrului Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a felicitat Transnistria cu ocazia jubileului şi a promis să acorde şi în continuare ajutor populaţiei din regiune.
În cadrul unei şedinţe festive, desfăşurate la Tiraspol miercuri, 1 septembrie, ambasadorul rus a reiterat poziţia Moscovei, potrivit căreia „condiţiile obligatorii pentru o formulă sigură şi echitabilă a reglementării conflictului ţin de asigurarea dialogului bazat pe egalitatea părţilor, dar, într-o măsură nu mai mică, de dezvoltarea Republicii Moldova pe calea consolidării neutralităţii şi democraţiei, prin fortificarea constituţională a neutralităţii acestui stat. În acest context, Transnistriei trebuie să i se ofere un statut garantat deosebit de sigur”. Diplomatul a spus, de asemenea, că „operaţiunea pacificatoare, cu caracter de unicat, de pe Nistru constituie una din pietrele triunghiulare în arhitectura păcii şi securităţii în regiunea respectivă, iar despre transformarea acesteia într-o misiune internaţională de asigurare a păcii, alcătuită din observatori militari şi civili, se poate vorbi doar în contextul coordonării de către părţile implicate în conflict a parametrilor concreţi ai reglementării definitive”.
„Transnistrenii pot conta ferm că Rusia, în calitate de mediator, se va ţine de principiile de reglementare, elaborate de comunitatea internaţională cu începere din anul 1992, va aduce o contribuţie eficientă în asigurarea păcii pe Nistru, conducându-se de interesele consolidării stabilităţii în această regiune a Europei”. Suntem predispuşi să acţionăm în această direcţie şi în cadrul noului format de parteneriat strategic, în curs de elaborare, dintre Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, în sfera politicii externe şi securităţii, şi în cadrul organizaţiilor pentru securitate şi colaborare în Europa, şi în alte formate internaţionale”, a declarat Kuzmin.
„Rusia a acordat pe parcursul ultimilor două decenii şi va acorda şi în continuare un ajutor umanitar substanţial populaţiei Transnistriei. Este cu atât mai mult un lucru firesc, cu cât în regiune locuiesc deja 150 mii de cetăţiei ai Rusiei”, a precizat ambasadorul rus.
El a exprimat mulţumiri „locuitorilor republicii” pentru contribuţia la noile procese istorice în spaţiul post-sovietic. „Aceste procese se dezvoltă şi vor continua în strânsă interdependenţă cu constituirea bazelor fundamentale ale noii orânduiri mondiale pluripolare care încă nu s-a format până la capăt”, a concluzionat Balerii Kuzmin.
Guvernul Republicii Moldova a difuzat, la 1 septembrie, o declaraţie prin care „dezaprobă marcarea cu fast a celor 20 de ani de la autoproclamarea regimului neconstituţional în raioanele de est ale ţării”. „Considerăm neavenite şi orice gesturi, care ar încuraja ideea mişcărilor separatiste, create în pragul destrămării URSS. Atunci fosta oligarhie sovietică a organizat în regiunile, unde existau premise, acţiuni de nesupunere faţă de autorităţile republicilor-membre, pentru a împiedica obţinerea independenţei acestora”, se menţionează în declaraţie a guvernului de la Chiţşinău.
Joi, 2 septembrie, preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu i-a mulţumit, printr-um mesaj oficial, preşedintelui Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev pentru „mesajul de felicitare şi pentru urările adresate cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova”, marcată la 27 august.
Mihai Ghimpu îl asigură pe preşedintele rus că Moldova continuă să aibă încredere în faptul că „Federaţia Rusă poate contribui constructiv la găsirea unei soluţii corecte la problema transnistreană, care să se bazeze pe principiile integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova”.