logo

Guvernul propune majorarea cu 1 350 de lei a indemnizației la nașterea copilului


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-propune-majorarea-cu-1-350-de-lei-a-7967_1109166.html

Indemnizația la nașterea copilului ar putea crește cu 1 350 de lei din anul viitor. Potrivit unui proiect de hotărâre ,elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului ar urma să crească de la 20.000 la 21.350 de lei, transmite IPN.

Proiectul prevede modificarea anexei la Regulamentul privind modul de stabilire și achitare a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin hotărâre de Guvern.

Această inițiativă face parte din Planul de Acțiuni al Guvernului pentru 2024 și are drept scop susținerea financiară a familiilor, contribuind la îmbunătățirea nivelului de trai și la reducerea sărăciei în rândul copiilor.

Pentru implementarea noilor prevederi, sunt necesare resurse financiare suplimentare de aproximativ 35 de milioane de lei, sumă inclusă deja în proiectul Legii Bugetului de Stat pentru 2025. Autoritățile estimează că aproape 26.000 de copii vor beneficia de această majorare în primul an de aplicare.

Proiectul hotărârii se află în fază de consultare publică, avizare și expertizare pe platforma Particip.gov.md.