logo

Guvernul propune declararea stării de urgență pentru 30 de zile


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-propune-declararea-starii-de-urgenta-pentru-30-de-7967_1085222.html

Cabinetul de miniștri îi propune Parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul țării pe un termen de 30 de zile. Hotărârea a fost aprobată într-o ședință convocată după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, la care a fost audiată situația de pe piața gazelor naturale, transmite IPN.

Constantin Borosan, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că propunerea se întemeiază pe datele prezentate în raportul Comisiei. Potrivit raportărilor zilnice ale operatorului de transport și de sistem „Moldovatransgaz”, presiunea în rețele de transport este deja critică. „Acest fapt reprezintă un risc major să fie declanșată o criză pe piața gazelor naturale din Moldova, în cazul în care în perioada imediat următoare nu vor fi injectate anumite volume de gaze naturale în vederea restabiliri regimului normal de transport al gazelor naturale în rețele de transport”, a notat secretarul de stat.

Potrivit proiectului, pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale, în calitate de autoritate administrativă responsabilă, va emite dispoziții cu caracter obligatoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, agenților economice, instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Premierul Natalia Gavrilița a declarat că instituirea stării de urgență va permite inclusiv alocarea banilor pentru „Energocom” ca să procure gaze naturale pe piața internațională, printr-un instrument care va permite autorităților să rectifice bugetul într-un timp mai scurt.