Guvernul moldovean reiterează că noile reguli vamale pentru transnistreni vor rămâne în vigoare
https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-moldovean-reitereaza-ca-noile-reguli-vamale-pentru-transnistreni-vor-ra-7965_958511.html
Guvernul a făcut publică vineri, 24 martie, o declaraţie, în care reiterează că regulile de desfăşurare a operaţiunilor de comerţ exterior şi regulile de înregistrare a agenţilor economici din regiunea transnistreană, vor rămâne în vigoare până la elaborarea mecanismului de reglementare a acestor relaţii în cadrul soluţionării politice definitive a problemei transnistrene.
În declaraţie se mai spune că Guvernul, în eforturile de reintegrare a ţării, garantează respectarea dreptul la proprietate al persoanelor fizice şi juridice din regiunea transnistreană, înregistrate de organele competente din Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a participat la şedinţa lărgită de vineri a Guvernului, în cadrul căreia a fost discutată situaţia de ultimă oră din raioanele de est ale ţării şi au fost trecute în revistă acţiunile autorităţilor moldovene în plan intern şi extern în problema transnistreană.
La şedinţă au prezentat rapoarte viceprim-ministrul Andrei Stratan, ministrul Reintegrării Vasile Şova, ministrul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor Miron Găgăuz, vice-ministrul Afacerilor Interne Valentin Zubic, vice-directorul Serviciului Vamal Anatolie Barbăroşie, şi ministrul Dezvoltării Informaţionale Vladimir Molojen. În comunicat nu este precizat conţinutul discuţiilor sau rapoartelor prezentate.
Vladimir Voronin a declarat că „reglementarea paşnică a conflictului transnistrean nu are alternativă”, dar a subliniat că acţiunile întreprinse de autorităţile moldovene în contextul de reintegrare a ţării nu trebuie să afecteze interesele cetăţenilor din stânga Nistrului.