Guvernul intenţionează să cheltuiască în 2007 circa şase miliarde de lei pentru extinderea acţiunilor din cadrul SCERS
https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-intentioneaza-sa-cheltuiasca-in-2007-circa-sase-miliarde-de-lei-pentru--7967_962333.html
Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) va fi extinsă doar pentru anul 2007 şi prevede cheltuirea a 6 miliarde de lei pentru acţiunile preconizate a fi implementate în 33 de sectoare prioritare.
Guvernul a aprobat, miercuri, 22 noiembrie, o hotărâre care prevede extinderea pentru anul 2007 a SCERS. Astfel este prevăzută reactualizarea Anexei 5 “Indicatorii de monitorizare a implementării SCERS”, Anexei 6 “Matricea Politicilor/Planul de acţiuni” şi Anexei 7 “Costuri indicative ale acţiunilor prioritare din cadrul SCERS”.
Potrivit ministrului Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, costul total al acţiunilor care urmează să fie implementate va putea fi acoperit din bugetul de stat numai în proporţie de 50%. Restul banilor va fi căutat de la donatorii internaţionali. Asigurarea financiară integrală a fost prevăzută pentru acţiuni ce privesc îmbunătăţirea climatului investiţional, dezvoltarea regională, finanţele publice, sistemul fiscal, asistenţa socială, sectorul financiar-bancar, comerţul extern şi intern.
Insuficienţa mijloacelor bugetului de stat şi bugetelor locale nu vor permite însă finanţarea integrală a unor acţiuni prioritare din domeniu educaţiei, ocrotirii sănătăţii, pieţei forţei de muncă şi susţinerii dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Guvernul mizează în acest sens pe suportul financiar al donatorilor în domeniile respective, fapt care ar asigura implementarea în totalitate a acţiunilor SCERS. Igor Dodon a recunoscut că una din problemele SCERS 2004-2006 a constat în lipsa de mijloace băneşti pentru îndeplinirea acţiunilor prevăzute.
Întrebat de ce Guvernul a prelungit termenul de implementare a SCERS, Dodon a spus că Guvernul urma să aleagă una din două soluţii: să elaboreze un nou document strategic de planificare a dezvoltării pentru 3-4 ani sau să elaboreze un plan de acţiuni pentru 2007. Deoarece în anul viitor se preconizează finalizarea Planului de acţiuni R. Moldova-UE, s-a considerat că la această etapă ar fi inoportună elaborarea unui nou document strategic.
Totodată, Igor Dodon a menţionat că pe parcursul primei jumătăţi a anului 2007, va fi elaborat un nou document de planificare strategică, de această dată pentru 4 ani - 2008-2011.