logo

Guvernul insistă asupra declarării veniturilor persoanelor care deţin funcţii publice


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-insista-asupra-declararii-veniturilor-persoanelor-care-detin-functii-pu-7965_960496.html

Guvernul insistă asupra revizuirii legislaţiei privind declararea şi controlul veniturilor persoanelor care deţin funcţii publice, cerând de la Centrul pentru Combarâterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCEC) impulsionarea activităţilor de identificare a actelor de corupţie comise de funcţionarii publici corupţi, antrenaţi în realizarea programelor de dezvoltare economico-socială, inclusiv în distribuirea resurselor financiare şi materiale. O Hotărâre recentă a Guvernului atestă atitudinea pasivă a unor conducători ai organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice în ce priveşte depistarea şi prevenirea corupţiei în instituţiile pe care le conduc, evaluarea riscurilor şi analiza factorilor care generează situaţii coruptibile. Executivul susţine necesitatea realizării tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, precum şi ridicarea responsabilităţii instituţiilor administraţiei publice şi sporirea gradului de transparenţă în activitatea acestora. În context, CCEC urmează să perfecţioneze lucrul analitic şi să efectueze investigaţii profunde pentru a stabili tendinţele extinderii corupţiei, gradul în care a pătruns în domeniile principale ale economiei naţionale şi în structurile de dirijare administrativă, după care, în termen de 3 luni, să prezente un raport Guvernului. Mai mult, până la 26 iulie acesta, împreună cu Ministerul Justiţiei vor prezenta Guvernului proiectul de lege pentru modificarea şi completarea cadrului legislativ în scopul asigurării unei baze normative pentru efectuarea expertizei coruptibilităţii proiectelor de acte normative legislative, proiectul Metodologiei de expertiză a coruptibilităţii proiectelor de acte legislative, precum şi comnponenţa, şi Regulamentul de activitate ale Grupului de lucru interdepartamental de expertiză a coruptibilităţii proiectelor de acte legislative. Guvernul a indicat Procuraturii Generale, CCEC, Serviciului Informaţii şi Securitate, Serviciului Vamal, MAI, unui alt şir de ministere să intensifice eforturile în contracararea actelor de corupţie.