logo

Guvernul a stabilit componenţa delegaţiei la reuniunea Consiliului de Asociere Moldova - UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-a-stabilit-componenta-delegatiei-la-reuniunea-consiliului-de-asociere-m-7967_1018889.html

Guvernul a stabilit în şedinţa de miercuri, 11 martie, componenţa delegaţiei executivului la reuniunea Consiliului de Asociere Moldova - Uniunea Europeană, eveniment care va avea loc pe 16 martie la Bruxelles, transmite IPN.

Delegaţia va fi condusă de premierul Chiril Gaburici. Din ea vor mai face parte viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, viceprim-ministrul, ministrul economiei, Stephane Bride, vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, ministrul finanţelor, Anatol Arapu, şi ministrul justiţiei, Vladimir Grosu.

În cadrul reuniunii, vor fi trasate sarcinile pe care ar trebui să le urmeze Republica Moldova conform Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Programul vizitei include şi întrevederi cu mai mulţi comisari europeni, precum şi cu reprezentanţi ai Cartierului General NATO.