logo

Guvernul a solicitat asistenţă BERD la implementarea proiectelor investiţionale şi de infrastructură


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-a-solicitat-asistenta-berd-la-implementarea-proiectelor-investitionale--7966_963134.html

Ministrul Economiei şi Comerţului Igor Dodon a solicitat Băncii Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) susţinerea financiară a R. Moldova la implementarea proiectelor de infrastructură, a celor investiţionale şi de susţinere a sectorului privat. Dodon a avut miercuri, 17 ianuarie, o întrevedere cu o echipă de experţi ai BERD, aflaţi la Chişinău pentru elaborarea Strategiei de asistenta a Băncii pentru R. Moldova în 2007-2009. Ministrul a menţionat impactul negativ pe care l-a avut asupra dezvoltării economiei naţionale dublarea preţurilor la gaz şi stoparea exportului de vinuri din RM spre Federaţia Rusa. În context, el a calificat semnarea contractului de livrare a gazului cu Federaţia Rusa pentru anii 2006-2011 drept un succes major, care va asigura predictibilitatea indicatorilor macroeconomici pentru o perioada de 5 ani. Referindu-se la reluarea exportului spre Federaţia Rusă, Igor Dodon a specificat că, pe parcursul următoarelor săptămâni, va fi efectuată expertizarea finală de către specialiştii ruşi atât a întreprinderilor de carne, cât şi a fabricilor de vinuri şi nu a exclus posibilitatea reluării exporturilor acestor produse la finele lunii februarie. Părţilor au mai discutat iniţiativele legislative ale MEC în anul 2007, care vizează diverse domenii ale economiei naţionale, precum Legea deetatizării, Legea parteneriatului public privat, Legea cu privire la concesiune, Legea despre ipotecă etc.