logo

Guvernul a rechemat trei ambasadori și a numit alții noi


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-a-rechemat-trei-ambasadori-si-a-numit-altii-7967_1110002.html

Guvernul a aprobat astăzi rechemarea a trei ambasadori: Anatol Ciubuc, din Bulgaria, Igor Bodiu, din Polonia, și Oleg Țulea, din Ungaria. În aceeași ședință, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a propus noi candidaturi pentru funcțiile vacante, transmite IPN.

În calitate de ambasador în Polonia este propusă Violeta Agrici, care activează în Ministerul Afacerilor Externe din anul 2007 și, în prezent, este șefa Direcției drept internațional.

În calitate de ambasador în Bulgaria a fost propus Emil Jacotă, care are experiență de peste 30 de ani de muncă în Ministerul Afacerilor Externe. În prezent, activează în Direcția cooperare bilaterală a MAE, fiind șef de secție.

Ambasador în Ungaria a fost propus Mihail Barbulat, care în prezent este șef al Protocolului Diplomatic de Stat din cadrul MAE.

Cabinetul de miniștri a decis ca Vladimir Cuc, ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, să fie numit prin cumul ambasador în Principatul Liechtenstein, cu reședința la Geneva.

S-a aprobat numirea ambasadoarei în Austria, Victoria Roșca, prin cumul în funcția de ambasador în Slovacia, cu reședința la Viena.

Ambasadoarea Cehiei, Gabriela Moraru, a fost numită prin cumul ambasadoare pe lângă Sfântul Scaun, cu reședința la Praga.

Ambasadorul în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ruslan Bolbocean, a fost desemnat reprezentant parament la Organizația Maritimă Internațională.

Sergiu Odainic, ambasador în Canada, a fost numit în funcția de reprezentant al Republicii Moldova pe lângă Organizația Internațională a Aviației Civile.

Guvernul l-a desemnat pe Adrian Popescu consul general al Republicii Moldova la Milano, Italia.

Potrivit Legii cu privire la serviciul diplomatic, propunerile referitoare la numirea în funcția de ambasador sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului. Ulterior, aceștia sunt numiți în funcție de președintele țării.