logo

Guvernul a început discuţii pentru semnarea noului program cu FMI


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernul-a-inceput-discutii-pentru-semnarea-noului-program-cu-fmi-7966_975811.html

Prim-ministrul în exerciţiu Zinaida Greceanâi a avut o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată la Chişinău în vederea negocierii unui nou Program pentru R. Moldova, după expirarea, la 4 mai curent, a Mecanismului de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (PRGF), transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Guvernului. Şeful misiunii FMI, Graeme Justice, a informat că Guvernul are opţiunea de a semna unul dintre două genuri de program cu FMI. Primul este „Stand by”, care oferă finanţare în condiţii de piaţă ţărilor care au încheiat programul de tip PRGF, iar al doilea - „Blend”, care este un program intermediar şi oferă finanţare parţială în condiţii concesionale. În urma reformei politicilor de asistenţă a FMI, valoarea resurselor financiare disponibile în cazul ambelor programe este semnificativ mai mare faţă de fostul program. Şeful Cabinetului de miniştri s-a pronunţat pentru negocierea şi semnarea unui nou program cu FMI, indiferent de evoluţiile politice pe termen scurt. „Trebuie să propunem soluţii pentru depăşirea crizei economice în care se află R. Moldova şi vrem ca acestea să fie susţinute de Fondul Monetar Internaţional”, a declarat Zinaida Greceanâi. În paralel cu misiunea de bază, la Chişinău se vor desfăşura şi două misiuni de asistenţă tehnică din partea FMI: experţii Departamentului Afaceri Fiscale (FAD) şi Departamentului Politică Monetară şi Pieţe de Capital (MCM).