logo

Guvernatorul BNM se arată încrezător privind capacităţile Moldovei de a evita o criză economică


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernatorul-bnm-se-arata-increzator-privind-capacitatile-moldovei-de-a-evita-o--7966_972209.html

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Leonid Talmaci, susţine că în Moldova nu există criză financiară sau economică şi nu sunt factori care ar putea să le provoace într-o perspectivă apropiată. Declaraţia a fost făcută miercuri, 22 octombrie, la clubul de discuţie Zona Economică Liberă, transmite Info- Prim Neo. Guvernatorul a spus că sectorul bancar al Moldovei a fost pregătit pentru această criză, având şi experienţa evitării consecinţelor a două crize – a celei financiare regionale din 1998 şi a celei din 2006, provocate de embargoul impus întreprinderilor vinicole din Moldova şi în care au fost implicate 10 bănci din cele 15 înregistrate la acel moment ( actualmente sunt 16). „Rezultatele sunt cunoscute de toţi cetăţenii Moldovei – n-au fost reţineri de plăţi, n-au fost probleme cu lichidităţile. Băncile care activează în Moldova în calitate de filiale ale băncilor străine, de asemenea, nu avut de suferit, fiindcă nu au suferit nici băncile-mamă ale acestora din ţara de origine”, a subliniat Talmaci. Potrivit guvernatorului, băncile nu au probleme cu recreditarea, deoarece împrumuturile lor au fost formate în exclusivitate de către băncile-mamă sau prin liniile de creditare deschise de către organismele financiare internaţionale precum al fi BERD, BEI, Banca Mării Negre, Fondul pentru Europa de Sud- Est. Un factor care caracterizează din punct de vedere pozitiv sistemul bancar al Moldovei este, potrivit lui Talmaci, procentul foarte redus al creditelor neperformante – până la 4,5% din suma tortală a creditelor. Acest procent mic nu poate să influenţeze capacitatea băncilor de creditare, de intermediere şi de asigurare cu bani a PIB – ului, a menţionat guvernatorul. Rata inflaţiei în RM pe opt luni a fost una din cele mai mici în regiune – 6,7%. Pentru nouă luni se aşteaptă o rată a inflaţiei de peste 7%, iar rata inflaţiei anuală nu va depăşi 10%, a estimat Talmaci. Aceasta, potrivit lui, datorită măsurilor întreprinse de BNM, care a majorat rezervele obligatorii ale băncilor comerciale, precum şi de Guvern care menţine deficitul bugetul la nivelul zero – măsuri chemate să diminueze presiunea asupra asupra inflaţiei şi cursului de schimb. Depozitele bancare s-au majorat în nouă luni ale anului cu 22% faţă de sfârşitul lui 2007. Soldul creditelor în economie a crescut cu 4 mlrd lei sau cu 22%. Lichiditatea băncilor, adică capacitatea de a reîntoarce banii deponenţilor la prima cerere, este stabilită la nivel de 20%, fiind de în realitate mai mare – peste 34 %. Referindu-se la cursul de schimb, Talmaci a spus că leul s-a apreciat puternic ca urmare a creşterii cu 67% a remitenţelor (1, 2mln dolari), a investiţiilor străine care au înregistrat o creştere de 2,4% şi a exporturilor. „Noi am intervenit, a fost sterilizată o parte din masa monetară. Dacă nu intervenea BNM cursul putea să ajungă şi la 7 lei dolarul chiar la 6 .Nu am avut de ales, pentru că nu poţi concomitent să combaţi inflaţia şi să menţii un curs stabil”, a precizat guvernatorul. Leonid Talmaci anticipează că transferurile de la persoanele care muncesc de peste hotare s-ar putea micşora, ca urmare a faptului că unii îşi vor pierde slujbele în construcţii sau în sfera prestări servicii. „În 1998 nu am avut remitenţe şi ne-am descurcat destul de bine”, a declarat guvernatorul. Cu referire la riscul de diminuare a cotei exporturilor moldoveneşti ca urmare a reducerii capacităţii de cumpărare a populaţiei în statele afectate de criză, guvernatorul a menţionat: „Avem un avantaj. Moldova nu mai este dependentă de o singură piaţă, cea a Federaţiei Ruse , precum era în 1998”.