„Astfel, deocamdată, scorul confruntării politice dintre guvernare și opoziție pe chestiuni importante, în special în contextul alegerilor prezidențiale, pare să fie 1 la 1. Urmează prelungirile și/sau loviturile de departajare?...”
---
„Guvernarea”, sau fosta guvernare, dacă e să folosim terminologie strict juridică, insistă pe asumarea răspunderii pentru patru proiecte de legi, inclusiv majorarea salariilor pentru medici și alocarea unor indemnizații pentru persoanele cu venituri mici. În acest sens, pentru astăzi este planificată a treia ședință la rând a plenului Parlamentului. Dacă opoziția, toate segmentele prezente în Legislativ, a fost sinceră până acum când și-a motivat nedorința de a accepta asumarea de răspundere, este de presupus că și ședința de astăzi nu va aduna cvorumul necesar. „Guvernarea” înțelege perfect acest lucru și totuși insistă. Să încercăm să înțelegem de ce?
De ce „guvernarea” rămâne guvernare?
Dar mai întâi să ne explicăm de ce continuăm să folosim noțiunea de „guvernare” chiar în condițiile când aceasta practic nu mai există în sensul clasic al cuvântului. Mai întâi, pentru că fosta guvernare continuă să mențină controlul asupra conducerii Parlamentului, al Biroului Permanent și al Comisiilor parlamentare. În sensul acesta, tandemul PSRM-PDM continuă să sprijine sau chiar să dirijeze acțiunile Guvernului Chicu. Iată de ce, de exemplu, problema asumării răspunderii migrează din ședință în ședință, atâta timp cât fosta guvernare are nevoie de aceasta.
În al doilea rând, fosta guvernare include, în mod informal, un actor politic foarte important cum este șeful statului Igor Dodon, care, de asemenea, deține multe pârghii pentru păstrarea sau modificarea sferelor de influență ale fostei guvernări. Este evident, cu care „urs” ține și va ține Igor Dodon și aceasta nu doar în favoarea fostei guvernării și a Guvernului actual. Respectiv, până la demonstrarea contrariului, trebuie să vorbim în continuare despre aceeași majoritate parlamentară, cu sau fără ghilimelele de rigoare.
Guvernarea cu laurii electorali pe frunte
De ce Guvernul (și guvernarea) continuă să bată într-o ușă închisă? Dintr-un calcul politic foarte bine cântărit. Dacă opoziția sau o parte din ea votează asumarea de răspundere, toți laurii îi revin în mod evident guvernării, care poate miza în felul acesta pe extinderea bazinului electoral, iar prima ocazie în sensul acesta sunt alegerile prezidențiale din luna noiembrie. În viitoarele alegeri, medicii, care au devenit între timp o categorie cu foarte multă influență în societate, contează în sensul acesta foarte mult, așa cum va continua să conteze categoria persoanelor cu venituri mici, masivă numeric și orientată politic preponderent spre componentele actualei guvernări, care va avea grijă să le explice tuturor al cui este meritul pentru respectivele alocații bănești.
Guvernarea, dar și elementul informal al acesteia, pierd acest beneficiu, dacă legile menționate trec prin procedura parlamentară obișnuită, pentru că nu este de așteptat, iarăși din considerente politice, ca vreo una dintre componentele opoziției să nu le voteze și atunci meritul ar fi al tuturor partidelor reprezentate în Parlament. Această stare de incertitudine este mai degrabă în interesul guvernării, care va folosi tot potențialul său administrativ, mediatic și propagandistic ca să „deseneze” profilul opoziției în calitate de „dușman al poporului” și „alianță a furătorilor de miliarde”.
Din aceleași considerente politice, opoziția nu acceptă asumarea exclusivă de lauri de către guvernare, chiar dacă parțial are de pierdut din această poziție defensivă. Votarea ar însemna recunoașterea rolului mai important al guvernării, ceea ce i-ar aduce prejudicii și mai mari. Tot din considerente politice, opoziția nu se prezintă la ședința Parlamentului atunci când în ordinea de zi este inclusă asumarea de răspundere.
Moțiune împotriva Guvernului în favoareа guvernării
Aceasta pentru că un alt motiv pentru care guvernarea se comportă așa cum se comportă ar putea fi interesul ei de a forța opoziția să înainteze și să voteze o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern. În mod normal, moțiunea se impune în mod legal și firesc, dacă o asumare de răspundere a Guvernului nu trece de Parlament sau poate că demisia Guvernului intervine în mod automat în cazul în care Parlamentul respinge în mod oficial asumarea de răspundere. În situația actuală, când nu există o majoritate parlamentară clasică, guvernării, cu toate componentele ei formale și informale, mai degrabă i-ar conveni demisia Guvernului Chicu, care, din cele mai diferite motive, nu va putea fi înlocuit cu altul nou. Și atunci, actualul Guvern va rămâne să funcționeze. Este adevărat, cu împuterniciri micșorate, dar suficiente pentru a menține resursele administrative necesare pentru organizarea într-un anumit fel a alegerilor prezidențiale. Și chiar dacă opoziția, așa pestriță cum este ea, va identifica o posibilitate să voteze un nou guvern, șeful statului are suficiente pârghii pentru a tergiversa mult instalarea acestuia. Exact până aproape de prezidențiale, or, se știe că lucrurile importante pentru alegeri se fac nu în ziua scrutinului, ci mult înaintea acestuia. Între timp, instrumentele administrative, mediatice și propagandistice nu vor scăpa ocazia să critice, ușor spus, opoziția pentru că „a aruncat țara în haos”. Principiul „cu cât mai rău, cu atât mai bine”, va funcționa în favoarea guvernării, cu toate componentele ei.
Capcana Curții Constituționale
S-ar putea ca guvernarea să mai aibă și al treilea motiv pentru a insista pe scenariul asumării de răspundere. S-ar putea ca ea să încerce să se revanșeze pentru eșecul pe care l-a suferit în cazul asumării de răspundere la începutul pandemiei, atunci când Curtea Constituțională i-a dat dreptate opoziției, inclusiv în ceea ce privește acordul pentru creditul rusesc, care i-a făcut guvernării grave probleme de imagine pe interior și pe exterior. Dacă opoziția merge la CC și cu această asumare de răspundere, s-ar putea că aibă ceva de pierdut în sens electoral, pentru că, indiferent de decizia Curții, procedura de alocare practică a banilor se poate tergiversa. Opoziția are de pierdut chiar dacă CC declară asumarea de răspundere neconstituțională și este mai probabil că anume așa va fi, în condițiile unui Parlament funcțional care are prerogative exclusive în adoptarea legilor precum modificarea bugetului. Își poate dori opoziția o astfel de victorie în asemenea condiții?
Astfel, deocamdată, scorul confruntării politice dintre guvernare și opoziție pe chestiuni importante, în special în contextul alegerilor prezidențiale, pare să fie 1 la 1. Urmează prelungirile și/sau loviturile de departajare?
Valeriu Vasilică, IPN