logo

Guvernarea aduce oameni nocivi la putere, declaraţie


https://www.ipn.md/index.php/ro/guvernarea-aduce-oameni-nocivi-la-putere-declaratie-7965_999310.html

Sistemul politic în forma sa actuală aduce la putere oameni nepotriviţi în cea mai mare parte. Sistemul şi partidele propulsează oameni nocivi, care generează comportamente obediente faţă de liderul partidului. Există şi unele sisteme financiare care propulsează aceşti oameni şi este important să schimbăm acest lucru. Declaraţia a fost făcută de către directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, preşedinte al Consiliului Naţional pentru Participare, la dezbaterile publice „Cultura politică şi societatea civilă”, organizate de către Agenţia de presă Info-Prim Neo. Potrivit directorului CReDo, trebuie să fie create posibilităţi ca în partide să vină şi oamenii de jos, ca să existe o varietate. Totodată, trebuie să fie reduse costurile de participare, deoarece în procesul politic actual ele sunt foarte mari, iar cei care promovează caracterul antreprenorial în poltică fac business din aceasta. De aceea, este nevoie să existe o susţinere financiară a partidelor politice din partea statului. „Când oamenii ajung să ia decizii în Parlament au o preferinţă de maximalizare a interesului individul. Fie că sunt dominaţi de politicieni antreprenori, fie că nu au verticalitate să se opună unor reguli stabilite în interior, fie că nu au suficiente instrumente procedurale de a se opune acestei mişcări. Atât în Parlament, cât şi în executiv există un model preponderent de mascul dominant, de sus în jos, axat pe interese individuale. Nu este un model adecvat, deoarece nu promovează inteligenţa şi eficienţa raţională, dar mai degrabă dorinţa individuală de a vedea nişte rezultate în interesul personal”, a declarat Sergiu Ostaf. În acelaşi context, expertul a menţionat că acestă problemă poate fi rezolvată prin deschiderea actului de guvernare şi participarea părţilor cointeresate în acest proces. Dezbaterea publică „Cultura politică şi societatea civilă”, este a noua din ciclul de acţiuni similare prevăzute de proiectul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia germană Hanns Seidel.