logo

Grupul politic al PPE din cadrul EuroNest s-a reunit la Chişinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/grupul-politic-al-ppe-din-cadrul-euronest-s-a-reunit-la-chisinau-7965_1000899.html

Reprezentanţii Grupului politic al Partidului Popular European (PPE) din cadrul EuroNest s-au întrunit sâmbătă, 13 octombrie, la Chişinău în cadrul celei de-a doua reuniuni. Partide politice din cinci state partenere afiliate PPE au discutat dinamicile înregistrate, angajamentul lor pentru implementarea valorilor europene, dar şi principalele priorităţi pentru perioada imediat următoare. Din partea Republicii Moldova, la reuniune au participat reprezentanţii Partidului Liberal Democrat (PLDM), transmite Info-Prim Neo. Liderul PLDM, premierul Vlad Filat, a declarat cea de-a doua reuniune a Grupului politic al PPE, reprezintă de fapt o reuniune a familiei Partidului Popular European. „Sunt sigur că această nouă filieră de dialog va aduce o reală valoare adăugată cooperării cu Partidul Popular European inclusiv, raportată la dimensiunea bilaterală a relaţiilor noastre cu Uniunea Europeană, dar şi pe linie de partid cu familia creştin-democrată europeană”, a notat premierul. Vlad Filat a menţionat că pentru Republica Moldova priorităţile de bază pe termen scurt în relaţiile sale cu Uniunea Europeană vizează finalizarea către Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 2013, a negocierilor Acordului de asociere, inclusiv a prevederilor Acordului de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, dar şi finalizarea fazei a II-a a planului pentru liberalizarea regimului de vize. Preşedintele Grupului PPE în EuroNest, Jacek Saryusz-Wolski, a declarat că reuniunea ţărilor Parteneriatului Estic constituie o întrevedere într-o atmosferă neformală şi prietenească, în cadrul căreia urmează să fie stabilite priorităţile pentru perioada imediat următoare. Oficialul a menţionat că aceste întrevederi în format multilateral oferă posibilitatea de a face schimb de experienţă între state, de a aborda noile dinamici, probleme întâlnite, dar şi stabilirea priorităţilor pentru viitor. PPE este cel mai mare partid european de dreapta, include 73 de formaţiuni membre din 40 de state, 16 şefi de guverne din UE, 7 state non-UE.