Grâul şi făina de grâu vor fi scutite de taxă vamală şi TVA la import
https://www.ipn.md/index.php/ro/graul-si-faina-de-grau-vor-fi-scutite-de-taxa-7966_965504.html
Grâul alimentar, grâul furajer, orzul furajer şi făina de grâu vor fi scutite de taxa vamală la import, de taxa pe valoare adăugată pentru importul şi taxa ulterioară pentru comercializarea ulterioară pe piaţa internă. Parlamentul a aprobat vineri, 6 iulie în prima lectură un proiect de lege în acest sens, la propunerea spicherului Marian Lupu
Ministrul finanţelor Mihai Pop a declarat că această chestiune a fost discutată în cadrul guvernului şi susţine această propunere, dat fiind faptul că situaţia care s-a creat în agricultură este dificilă. Referindu-se la pierderi, în urma aplicării acestor prevederi, ministrul a spus că la scutirea de taxa pentru valoare adăugată, acestea nu vor fi, iar în ceea ce priveşte taxa vamală, vor exista unele pierderi neesenţiale, care vor putea fi recuperate.
Modificările respective vor putea fi aplicate după publicarea în Monitorul Oficial al R. Moldova şi vor fi valabile până la 1 iulie 2008.