Germania intensifică dialogul cu Moldova în privinţa regimului de vize
https://www.ipn.md/index.php/ro/germania-intensifica-dialogul-cu-moldova-in-privinta-regimului-de-vize-7965_994188.html
Germania va intensifica dialogul cu Republica Moldova privind liberalizarea regimului de vize, recunoscând volumul impunător de eforturi pe care le face Moldova în această privinţă. Aceasta este una din concluziile care au fost formulate de către Delegaţia germană la Seara parlamentară a Comitetului de Est al Economiei germane de la Berlin, la care a participat şi ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, în cadrul discuţiilor au fost conturate disensiunile existente în Bundestang referitor la problematica liberalizării regimului de vize pentru statele din vecinătatea estică a UE.
Iurie Leancă a solicitat politicienilor germani ca deciziile respective să fie luate în mod individual pentru fiecare stat membru al aranjamentului Parteneriatului Estic, în funcţie de realizarea condiţiilor necesare pentru liberalizarea regimului de vize. Ministrul de externe a accentuat că Republica Moldova depune şi va continua să depună efort maxim pentru îndeplinirea Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize într-un spaţiu temporar cât mai restrâns.
Philipp Missfelder, responsabil pentru relaţiile externe al Fracţiunii creştin-democrate din cadrul Budestag-ului german, a informat delegaţia moldoveană despre decizia de a vizita Republica Moldova în aprilie anului viitor, fiind însoţit de un impunător grup al oamenilor de afaceri germani pentru a examina la faţa locului posibilităţile reale de investiţii directe în Republica Moldova.
Evenimentul a întrunit circa 170 de reprezentanţi la nivel înalt ale cercurilor politice şi economice din Germania, printre aceştia figurând 60 deputaţi din Bundestag-ul german, ambasadori acreditaţi în Germania, reprezentanţi ai MAE-ului german, conducătorii celor mai importante companii germane precum Metro, KPMG, Thyssen Krupp, SAP, Nordsteam, Südzucker, Daimler, Baier, BASF, Volkswagen, Rewe, Air Berlin, TUI, Deutsche Bank, Commerzbank, etc.
Ministru afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, a efectuat o vizită de lucru la Berlin în perioada 22-23 noiembrie.