logo

GECT-urile pot aduce fonduri europene importante în Republica Moldova, director Euronest


https://www.ipn.md/index.php/ro/gect-urile-pot-aduce-fonduri-europene-importante-in-republica-7967_1107682.html

Grupările Europene de Cooperare Teritorială (GECT) pot aduce fonduri europene importante în Republica Moldova. În cazul unei asocieri dintre Moldova și România pentru crearea unui GECT, orice tip de finanțare atrasă ar trebui să respecte integral legislația Uniunii Europene, precizează Alina Popa, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, România.

Într-o conferință de presă la IPN, Alina Popa a explicat că, spre deosebire de alte tipuri de asocieri, GECT-urile sunt distincte prin faptul că au personalitate juridică și sunt recunoscute la nivelul Comisiei Europene. Spre deosebire de euro-regiuni, GECT-urilor li se aplică legea statului în care își au sediul. Din perspectiva intenției de a constitui o astfel de grupare în România, cu parteneri din Republica Moldova, acestei grupări i s-ar aplica prevederile legale din România, ceea ce înseamnă că inclusiv Republica Moldova ar urma regulile valabile la nivel european.

În cazul unei astfel de asocieri, orice tip de finanțare atrasă pentru membrii din România și din Republica Moldova ar trebui să respecte integral legislația Uniunii Europene. Este un element care ar ajuta inclusiv parcursul european al Republicii Moldova, crede Alina Popa. În opinia sa, este extrem de important modul în care Republica Moldova a început a constitui Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, care stau inclusiv la baza Grupărilor Europene de Cooperare Teritorială. „Faptul că există aceste formule de cooperare de tipul ADI-urilor cred că reprezintă o foarte bună pregătire pentru atragerea de investiții, indiferent că vorbim de programe de preaderare sau de cele de după aderare. Comisia Europeană nu finanțează investiții fragmentate sau cu impact local. Este important ca unitățile administrativ-teritoriale să învețe că nu pot aplica decât împreună”, a subliniat Alina Popa.

Discutând despre primele inițiative pentru Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială, ideal ar fi să existe o abordare de jos în sus, bazată pe experiența României din 2007, când a devenit membră ai Uniunii Europene, spune Alina Popa. GECT nu poate acționa decât în limitele competențelor membrilor săi. Atâta vreme cât o unitate administrativ-teritorială sau o primărie nu are, prin lege, capacitatea de a face investiții în anumite domenii, ar fi teoretic imposibilă rezolvarea unei probleme stringente dacă din acest parteneriat nu ar face parte și entitatea relevantă la nivel național, a explicat director executiv Euronest.

Notă: Conferința de presă s-a desfășurat în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei conferințe nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.