logo

Gaţcan nu va juca contra Suediei


https://www.ipn.md/index.php/ro/gatcan-nu-va-juca-contra-suediei-7979_1023028.html

Alexandru Gaţcan nu a făcut deplasarea în Suedia. Căpitanul FC Rostov s-a accidentat în cantonamentul de la Vadul lui Vodă şi va lipsi în ultimul meci din preliminariile pentru Euro 2016, transmite IPN.

Acasă au mai fost lăsaţi Eugen Celeadnic şi Roman Şumchin, care n-au apucat să debuteze pentru selecţionata Moldovei. La naţională revine însă fundaşul Victor Golovatenco, suspendat în partida de acum trei zile.

„Nu am venit în Suedia să ne distrăm, ci să încercăm să obţinem victoria. Dar dacă Ibrahimovic va prinde o zi de graţie, ne va fi foarte greu să reuşim acest lucru”, a declarat la conferinţa de presă selecţionerul Moldovei, Ştefan Stoica.

La suedezi lipsesc Markus Berg şi Jimmy Durmaz, care s-au accidentat acum trei zile în meciul cu Liechtenstein.

Partida Suedia - Moldova va avea loc în această seară, de la ora 19.00, şi va fi arbitrată de italianul Luca Banti.