Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la Gala Studenților Laureați 2023, organizată în parteneriat cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova, ediția a XI-a.
Evenimentul va avea loc în data de 19 decembrie, începând cu ora 18:30, la Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25).
Festivitatea are drept scop aprecierea performanțelor mediciniștilor care excelează prin reușită academică, rezultate remarcabile în cercetare, abilități organizatorice și participare activă la diferite activități extracurriculare.
În acest an, laureații vor fi desemnați la următoarele categorii: Studii, Cercetare și inovare, Sport, Abilități organizatorice, Voluntariat și Promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”.
La eveniment vor participa invitați de onoare, printre care ministra sănătății Ala Nemerenco, președintele Federației Sindicale „Sănătatea” din Moldova Aurel Popovici, reprezentanții administrației Universități, cadre științifico-didactice ș.a.
Gala Studenților Laureați se va desfășura într-un cadru distins și emoționant, cu muzica bună, colinde și tradiționala urătură a mediciniștilor pentru comunitatea universitară.
© USMF citește mai mult pe https://relatiipublice.usmf.md/ro/gala-studentilor-laureati-2023
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.