Analiza IPN: În timp ce vechile contradicţii din cadrul elitei politice a autonomiei găgăuze îşi găsesc soluţionarea în baza luării în considerare, fie şi temporare, a intereselor reciproce, relaţiile dintre autorităţile autonomiei şi cele centrale se află, deocamdată, într-o fază de „căutare a consensului pierdut”.
---
Acalmia politică tradiţională pentru perioada estivală este tulburată în Găgăuzia deja de câţiva ani la rând. Totodată, spre deosebire de ultimii ani, activitatea elitei politice locale s-a caracterizat preponderent nu prin scandaluri şi confruntări, ci, dimpotrivă, negocieri în vederea colaborării şi de acorduri de coaliţie. Ca urmare, a fost realizată concilierea dintre Adunarea Populară şi Comitetul Executiv. Între altele fie spus, potenţialul conflictual în ceea ce priveşte interacţiunea celor două ramuri ale puterii nu a dispărut şi, în anumite circumstanţe, acesta încă îşi va spune cuvântul.
Lucrul acesta îl demonstrează, între altele, tentativele başcanului Mihail Formuzal de a se dezice de caracterul de coaliţie al Comitetului Executiv care i se subordonează. Poziţia conducătorului găgăuz îşi are argumentele sale. Ţinând seama de critica sonorizată în repetate rânduri a principiilor de funcţionare a formaţiunilor de coaliţie, Alianţa pentru Integrarea Europeană şi Coaliţia Pro-europeană, precum şi războiul informaţional de durată cu Partidul Democrat din Moldova, a fost greu să-ţi imaginezi că el va interpreta compromisul său cu majoritatea democratică din Adunarea Populară a Găgăuziei ca un acord de coaliţie.
Oricum, este evidentă apartenenţa membrilor noului Comitet Executiv la diverse echipe politice. E greu de spus, pe cât noua componenţă a subalternilor başcanului se va dovedi mai eficientă decât precedenta. Totodată, se poate afirma cu certitudine că, odată cu apropierea alegerilor ordinare ale başcanului, care se aşteaptă a fi la sfârşitul anului 2014 sau la începutul anului 2015, situaţia politică va contribui la intensificarea contradicţiilor în cadrul puterii executive, fără a exclude paralizarea acesteia. În acest context, poziţia Partidului Comuniştilor, deputaţii căruia în Adunarea Populară a Găgăuziei au refuzat să participe la constituirea actualului Comitet Executiv, poate fi evaluată ca având un potenţial favorabil. La demararea cursei pentru funcţia de başcan, PCRM va veni deja cu un statut de unica forţă de opoziţie în regiune, dat fiind faptul că echipa lui Nikolai Dudoglo şi-a asumat, prin participarea sa în activitatea Comitetului Executiv, responsabilitatea parţială pentru dezvoltarea autonomiei şi, de fapt, a fost lipsit într-o măsură considerabilă de dreptul moral de a critica activitatea concurentului său mai vechi, Formuzal.
Referindu-ne la depăşirea temporară a confruntării dintre principalele forţe politice ale Găgăuziei, este imposibil să nu menţionezi doi factori, care au influenţat evoluţia respectivă a evenimentelor. Primul: contradicţiile care s-au acumulat în relaţiile Găgăuziei cu autorităţile centrale ale Republicii Moldova. Pericolul din exterior – fie el mimat sau real – joacă în mod tradiţional un rol de consolidare a societăţii şi a elitelor. Şi Găgăuzia nu este o excepţie. Al doilea: depăşirea sau conservarea temporară a contradicţiilor dintre principalele formaţiuni politice la nivel naţional – PLDM şi PDM. Este greu să-ţi imaginezi, că reprezentanţii din Găgăuzia ai acestor partide au acceptat această „tranzacţie”, minimum, fără consimţământul organelor centrale de partid sau al liderilor acestora. Tot aşa, cum până nu demult, era greu să-ţi imaginezi o colaborare a reprezentanţilor acestor partide în cadrul autonomiei în condiţiile recentei crize politice de la Chişinău.
Identificarea principalului vinovat de situaţiile de conflict, clarificarea, cât de întemeiate sunt acuzaţiile care se aud la Chişinău de „separatism găgăuz”, precum şi pretenţiile Comratului cu privire la „lezarea drepturilor Găgăuziei” - toate acestea constituie o temă complicată şi puţin productivă. Unicul comportament necesar al părţilor în situaţia creată pot fi acordul şi aspiraţiile părţilor de a stabili un dialog sistematic.
Mai degrabă că nu există o modalitate mai eficientă de a găsi un compromis în chestiunea aceloraşi compensaţii pentru producătorii agricoli din Găgăuzia sau a amendamentelor la Legea privind finanţele publice locale. Conflictele respective vor mocni, mai curând, până la toamnă, când ele se vor amplifica odată cu reluarea activităţii Parlamentului Republicii Moldova. În cazul în carea conducerea moldovenească va prefera să evite evoluţia nedorită şi imprevizibilă a situaţiei, ea va fi impusă să acorde atenţie acestei probleme. Ca şi în cazul liderilor politici din Găgăuzia, care nu prea dispun de mari posibilităţi de manevrare în relaţiile cu Chişinăul, şi urmează să caute un compromis rezonabil şi responsabil al ambelor părţi.
Unul dintre principalele semnale, care atestă consimţământul părţii moldoveneşti de a examina întreaga agendă a relaţiilor dintre Chişinău şi Comrat, îl pot constitui vizitele în autonomie a conducătorilor de vârf ai Republicii Moldova. Săptămâna trecută, autorităţile din Găgăuzia au invitat conducerea ţării să efectueze o vizită de lucru în autonomie în scopul examinării problemelor actuale cu privire la relaţiile reciproce dintre Comrat şi Chişinău. Scrisoarea respectivă a fost adresată preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, spicherului Parlamentului, Igor Corman, şi primului ministru, Iurie Leancă, ea fiind semnată de către preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Konstantinov, şi de către başcanul Autonomiei Găgăuze, Mihail Formuzal.
Deocamdată, însă totul rămâne aşa cum a fost: Comratul „bombardează” Chişinăul cu plângeri şi ultimatumuri, iar Chişinăul răspunde la pretenţiile Comratului cu acuzaţii de separatism, totodată, toţi actualii conducători de vârf ai Moldovei – preşedintele, spicherul şi primul-ministrul – n-au efectuat, din ziua ocupării funcţiilor lor, nicio vizită de lucru în Găgăuzia.
Veaceslav Craciun, pentru IPN,
Comrat, 5 august 2013.
