Analiza IPN: Peste câteva luni Autonomia Găgăuză va avea un nou başkan. Ce perspective politice şi geopolitice deschide schimbul de putere la Comrat?
„Timpurile lui Formuzal”
Opt ani în politică sunt un termen destul de solid. Imaginaţi-vă: vi s-a născut un copil, iar în ţară a venit o nouă putere. Şi iată că această putere mai are vreo câteva luni de lucrat, iar copilul D-voastră frecventează deja şcoala primară. Altfel zis, aceşti 8 ani nu sunt doar două mandate a câte patru ani. Dacă vom ţine seama de proporţiile istoriei moldoveneşti moderne, am putea spune că e vorba de o întreagă epocă.
Dacă nu am ţine seama de nivelul autorităţilor locale, în Moldova există doar doi politicieni, care s-au aflat la putere un timp atât de îndelungat, care ar putea fi numit „epocă”. Nu este chiar atât de greu de ghicit, că este vorba, în primul rând, de „timpurile lui Voronin”, al cărui partid s-a aflat la putere în anii 2001-2009. Cel de-al doilea longeviv al Olimpului politic este başkanul Autonomiei Găgăuze Mihail Formuzal, a cărui aflare la putere va fi consemnată în viitoarele cronici cu anii 2006-2015.
Ca regulă, schimbul de putere longevivă este însoţit de modificări evidente, atât în ceea ce priveşte conţinutul cursului politic al noilor „cârmaci”, cât şi în ceea ce priveşte structura configuraţiei politice. Noi cunoaştem deja, cum a devenit Moldova după Vladimir Voronin. Dar cum va fi Găgăuzia după Formuzal? Vom încerca să presupunem.
„Stelele” şi novicii
Mandatul actualului başkan expiră la 15 februarie şi deja pe 22 martie va avea loc primul tur de scrutin pentru alegerile noului conducător al acestui ţinut. Despre pretenţiile lor la postul de conducător al Găgăuziei au declarat deja oficial doi candidaţi – liderul democraţilor găgăuzi, Nikolai Dudoglo, şi primul adjunct al actualului başkan, Valeri Ianioglo.
S-a comunicat că la alegeri mai intenţionează să participe şi Dmitri Croitor, care s-a mai aflat în fruntea Autonomiei între anii 1999-2002. Informaţia aceasta a fost confirmată de deputatul Adunării Populare, Ivan Burgudji, care şi-a exprimat disponibilitatea de a susţine campania lui Croitor.
Tradiţionalul candidat la funcţia de başkan din partea PCRM, Irina Vlah, încă nu a făcut declaraţii oficiale, dar participarea sa activă la viaţa politică şi „filantropică” ne sugerează că numele său, la sigur, se va afla în lista candidaţilor. Între altele, după refuzul scandalos de a intra în componenţa fracţiunii PCRM din Parlament, Vlah îşi va încerca, mai curând, forţele sale în cursa pentru fotoliul de başkan în calitate de candidat independent.
Numele de familie menţionate sunt cunoscute într-o măsură oarecare în Moldova, iar participarea lor la viitoarele alegeri era previzibilă şi cu un an în urmă. În anul acesta însă lista pretendenţilor la funcţia de başkan se va completa cu numele a multor novici care, deşi posedă o anumită experienţă de activitate politică regională, anterior nu au declarat despre astfel de ambiţii mari, precum este conducerea Autonomiei Găgăuze.
Astfel de candidaţi eventuali sunt spicherul Adunării Populare, unul dintre cei mai mari businessmeni găgăuzi, Dmitri Konstantinov, deputatul în APG, Serghei Cimpoieş, reprezentantul PCRM destul de popular în autonomie, deputatul legislaturii precedente a Parlamentului RM, Oleg Garizan, vechiul conducător al raionului Ciadâr-Lunga, Serghei Buzadji, precum şi mulţi alţi activişti şi întreprinzători de succes din regiune.
A devenit deja ceva obişnuit ca analiza proceselor politice găgăuze să pornească de la existenţa în autonomie a trei forţe care se confruntă între ele: „echipa lui Formuzal”, „echipa lui Duduglo” şi comuniştii. Acum însă, chiar şi o privire foarte scurtă asupra repartizării electorale, ne va permite să înţelegem că avem de a face cu o situaţie, care se deosebeşte radical de tabloul politic din regiune al mai multor ani de la urmă.
Formuzal, cel puţin pentru apropiaţii patru ani, va pleca din politica publică. Alte „stele” din liga politică superioară, Nikolai Dudoglo şi Irina Vlah, au pierdut mult din potenţialul lor şi nu se mai bucură de încrederea de mai înainte în rândul găgăuzilor. Ei au devenit cunoscuţi în calitate de oponenţi principali ai lui Formuzal; dar odată cu plecarea adversarului lor, riscă să părăsească orizontul politic împreună cu el.
La ora actuală, numele de familie ale lui Dudoglo şi Vlah răsună aproximativ ca cele ale lui Braghiş şi Urechean. Iar şanse de a se afla în fruntea regiunii au cam tot atâtea, câte are acelaşi Urechean de a deveni preşedinte de ţară.
Odată cu plecarea lui Formuzal, politica găgăuză va deveni mai complicată şi mai imprevizibilă. Pentru a înţelege bucătăria politică locală, comunitatea de experţi urmează să reţină multe noi nume de familie, să studieze noi biografii, să afle despre noile lor relaţii.
Între conflict şi război
Particularităţile politicii găgăuze sunt determinate în mare măsură de stilul relaţiilor reciproce cu autorităţile centrale ale RM. Mihail Formuzal nu poate fi numit un politician loial. Ne putem aminti zeci de cazuri, când el ocupa o poziţie sau făcea vreo declaraţie, care era percepută critic de către conducerea moldovenească, dar care corespundeau stărilor de spirit ale locuitorilor autonomiei. Dar el nu a acceptat nici confruntarea serioasă, ireversibilă până la începutul anului 2014. Din anul 2006, başkanul a reuşit să lucreze cu patru prim-miniştri şi sub fiecare dintre ei în Găgăuzia au fost realizate proiecte sociale din contul bugetului de stat. Iar transferurile din buget, cu toate acuzaţiile că acestea au fost inadecvat de mici, erau făcute la timp.
Următorul başkan, ca şi Formuzal, se va pomeni inevitabil la începutul carierei sale în faţa unei opţiuni contradictorii: să se supună întru totul mecanismului de stat sau să acţioneze în corespundere cu cerinţele comunităţii locale, a cărei viziune asupra rolului şi locului Autonomiei Găgăuze nu corespunde nici pe departe cu poziţia Chişinăului.
Pe parcursul ultimilor 8 ani s-a observat că există posibilitatea de a se detaşa de această opţiune, oscilând permanent pe muchea dintre un conflict şi un adevărat război politic. Varianta aceasta, din câte se pare, nu satisface totalmente nici societatea găgăuză, nici conducerea politică a ţării. Totodată, un astfel de comportament, cu toate deficienţele sale, constituie, în acelaşi timp, şi o condiţie pentru o anumită stabilitate politică în regiune.
Un başkan prea loial Chişinăului nu va fi acceptabil pentru locuitorii Găgăuziei, care se vor debarasa de un astfel de conducător chiar după primul mandat, dacă nu chiar mai înainte. Şi, dimpotrivă, un başkan prea independent, care să nu ţină seama de poziţia Guvernului, nu se va reţine în funcţia sa deja din iniţiativa autorităţilor moldoveneşti.
Dacă persoana care va ocupa peste câteva luni funcţia de şef al Găgăuziei nu va fi în stare să soluţioneze această contradicţie şi nu-şi va elabora un comportament reciproc acceptabil, regiunea va fi condamnată la „o fierbere” politică.
Dramaturgia geopoliticii
Cel de-al treilea aspect al viitorului Găgăuziei decurge din tendinţele geopolitice actuale din lume şi din regiune. În contextul confruntării ascendente dintre Occident şi Rusia şi, în special, în „lupta” locală pentru influenţa asupra Republicii Moldova, Autonomia Găgăuză devine unul dintre acele locuri, unde lupta aceasta se va da în modul cel mai evident.
În plan practic, aceasta va consta în dezvoltarea cursului evident prorus, pe care conducătorii găgăuzi au acceptat-o în preajma şi după referendumul cu privire la cursul de politică externă. Vizitele sistematice ale delegaţiilor găgăuze la Moscova, promisiunile cu privire la unele reduceri exclusive la gaze, negocierile cu privire la anularea restricţiilor ruseşti asupra importului producţiei pomilegumicole şi altă serie de probleme, care se reduc la stimularea Chişinăului oficial de a participa la proiectele geopolitice ruseşti – toate acestea vor constitui, la sigur, o componentă importantă a activităţii următoarei administraţii din regiune.
Deşi multe promisiuni ale Moscovei de la negocierile cu reprezentanţii găgăuzi pot rămâne, în virtutea stării de criză a economiei ruseşti, la nivel declarativ, o astfel de deviere spre Est nu poate să rămână fără de acţiuni de răspuns din partea partenerilor occidentali ai Moldovei. Prin diverse programe ale Găgăuziei ar putea încerca să deschidă accesul la unele fonduri europene. Totodată, autorităţile oficiale ale RM ar putea încerca să racordeze lozincile despre integrarea europeană la îmbunătăţirea reală a bunăstării financiare a regiunii. Cu atât mai mult cu cât din toate granturile pe care le-a primit Moldova de la donatorii externi, Găgăuziei i-au fost repartizate, într-adevăr, o parte neproporţional de mică dintre acestea.
Dacă am aplica legile dramaturgiei la geopolitică, atunci în subiectul confruntării geopolitice care se observă, după punctul culminant, mai devreme sau mai târziu, vor urma deznodământul şi finalul. Intriga principală a finalului este următoarea: va suferi oare vreo modificare orientarea de politică externă a Găgăuziei? Este posibil ca în viitorul imediat următor să avem un răspuns la această întrebare.
Veaceslav Craciun, IPN