logo

Furt de energie demonstrat în instanţă


https://www.ipn.md/index.php/ro/furt-de-energie-demonstrat-in-instanta-7542_1065134.html

Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a confirmat legalitatea acţiunilor furnizorului de energie electrică,  Î.C.S. „ RED UNION FENOSA” S.A., în raport cu agentul economic Î.I.” Cometa Mandîş”, învinuit de consum fraudulos de energie.

Astfel, prin decizia acestei instanţe, emise pe 2 octombrie, 2013 a fost confirmat faptul consumului fraudulos, ce a cauzat un prejudiciu  material considerabil furnizorului de energie electrică.

Întreprinderea individuală „ Cometa Mandîş” este specializată în aprovizionarea cu apă potabilă a consumatorilor din raionul Cimişlia, întreprindere care  pe parcursul mai multor ani a consumat fraudulos energie electrică, astfel minţind atât consumatorii de apă, cât şi furnizorul de energie electrică  

Î.C.S. „ RED UNION FENOSA” S.A. a depistat aceste încălcări pe care le-a documentat în modul stabilit, dar directorul întreprinderii Ştefan Mandîş în continuare  se eschivează să compenseze prejudiciul cauzat. În virtutea acestui fapt, furnizorul de energie electrică se va adresa organelor de drept în vederea tragerii la răspundere a  Î.I.” Cometa Mandîş”  inclusiv pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de către acest agent economic care, prin comportamentul său, sfidează normele legale şi pricinuieşte intenţionat daune materiale în proporţii deosebit de mari prestatorului de servicii.

De  notat, că pentru contracararea cazurilor de sustragere a energiei electrice angajaţii Î.C.S. „ RED UNION FENOSA” S.A. efectuează periodic controale inopinate, iar în cazurile când se depistează încâlcări ale condiţiilor contractuale sunt întocmite  acte de sancţionare.

Departamentul Relaţii Externe şi Comunicare
Î.C.S. RED UNION FENOSA S.A.
12.11.2013