logo

Funcţionari publici din R. Moldova vor învăţa limba franceză


https://www.ipn.md/index.php/ro/functionari-publici-din-r-moldova-vor-invata-limba-franceza-7965_972052.html

Timp de trei ani funcţionari publici din R. Moldova vor învăţa limba franceză în cadrul programului multianual de formare „Proiectul Europa”. Memorandumul cu privire la punerea în aplicare a „Proiectului Europa” a fost semnat luni, 13 octombrie, de către Andrei Stratan, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Pierre Andrieu, ambasadorul Franţei la Chişinău. Funcţionarii publici vor avea liber câteva ore pe săptămână în timpul programului de muncă pentru a studia limba franceză, transmite Info-Prim Neo. Potrivit şefului diplomaţiei moldoveneşti, includerea Republicii Moldova printre beneficiari are loc cu titlu de excepţie, întrucât „Proiectul Europa” este destinat doar statelor membre ale UE şi celor candidate, indiferent de apartenenţa lor la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. „Scopul de bază al acestui proiect este acordarea asistenţei R. Moldova prin consolidarea capacităţilor de utilizare a limbii franceze de către diplomaţi şi funcţionarii publici. Proiectul va permite funcţionarilor publici studierea documentelor în limba franceză emise în cadrul UE”, precizează oficialul moldovean. Conform declaraţiilor ambasadorului Franţei la Chişinău, Pierre Andrieu, frecvent textele documentelor UE sunt scrise în limba franceză, pentru ca mai apoi să fie traduse şi în engleză,iar traducerile fac dificil procesul de înţelegere a acestora. Tot în cadrul programului „Proiectul Europa” paginile web ale ministerelor din R. Moldova vor fi traduse în limba franceză. Traducerea va permite atragerea mai multor investiţii franceze în R. Moldova, fiind favorizat şi un nou contact al ţării cu UE, a declarat ambasadorul francez. Proiectul a fost lansat în anul 2002 în baza Acordului multilateral încheiat între Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), Franţa, Comunitatea franceză a Belgiei şi Luxemburg, cu scopul sprijinirii statelor candidate în procesul de integrare europeană.