logo

Frecție la picior de lemn, Experții IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/frectie-la-picior-de-lemn-expertii-ipn-7978_1044598.html

În cadrul emisiunii „Tema zilei”, din 9 octombrie 2018, de la postul de televiziune Canal2, viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Iurie Leancă, s-a referit la necesitatea inserării în Constituție a obiectivului integrării europene. Din mai multe considerente, Iurie Leancă are motive temeinice să pledeze cauza europeană a Republicii Moldova. Pe lângă faptul că deține funcția de vicepremier pentru integrare europeană, Iurie Leancă mai este și președinte al Partidului Popular European din Moldova (PPEM), care are printre obiectivele statutare și programatice integrarea europeană. Este memorabil și faptul că, în calitate de prim-ministru, Iurie Leancă a parafat, la 29 noiembrie 2013, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE). În general, în calitatea sa de ministru al afacerilor externe, în perioada 2009-2013, Iurie Leancă a fost unul dintre principalii artizani ai istoriei de succes în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Anume în acea perioada înalții demnitari europeni și americani nu-și dădeau rând pentru a vedea cu proprii ochi efectele istoriei de succes, anume atunci a fost lansat proiectul Rethink Moldova, care identifica prioritățile pe termen mediu pentru țara noastră, angajând suportul masiv politic și financiar al partenerilor de dezvoltare.

Toate realizările menționate au fost atinse cu implicarea directă a lui Iurie Leancă. Numai că efectele pozitive ale activității sale au început să fie umbrite de fenomene nefaste pentru aceeași integrare europeană a Republicii Moldova. Deja în 2012, când a avut loc tragedia din Pădurea Domnească, au ieșit în evidență moravurile noii elite pro-europene a Republicii Moldova. De atunci, lanțul de evenimente care subminează integrarea europeană a Republicii Moldova pare să nu mai aibă sfârșit – concesionarea suspectă a Aeroportului Internațional Chișinău; devalizarea sistemului bancar prin furtul miliardului; manifestarea justiției selective pentru pedepsirea țapilor ispășitor și protejarea apropiaților guvernării pro-europene; ignorarea ostentativă a recomandărilor Uniunii Europene pe marginea unor subiecte sensibile; invalidarea unor alegeri pe motive inventate; amnistii de capital; extrădări ilegale de cetățeni; privatizări extrem de dubioase etc. Din păcate, Iurie Leancă a fost implicat în adoptarea unora dintre deciziile ce se înscriu în acest lanț nefast pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Lanțul evenimentelor nefaste, menționate mai sus, se cere evidențiat pe fundalul afirmațiilor lui Iurie Leancă din cadrul emisiunii „Tema zilei”: Din păcate, după 27 de ani de independență, noi încă nu suntem pe calea de ireversibilitate în mișcarea spre Occident. Încă avem puternice forțe revanșarde, nostalgice, care pledează, inducând lumea în eroare, pentru cu totul alte obiective. Această declarație referitoare la uneltirile forțelor revanșarde se izbește de realitatea cruntă, creată chiar de o guvernare pretins pro-europeană. De aceea, pare o naivitate sau o pastișă propagandistică dezvoltarea pledoariei pro-europene a lui Iurie Leancă: Din momentul în care în Constituție, legea supremă a țării, la care se raportează toate celelalte legi, decizii, hotărâri, regulamente etc., va fi stipulat negru pe alb că obiectivul de integrare europene a țării este unul prioritar, care guvernează asupra tuturor celorlalte priorități, acesta devine un mesaj puternic simbolic. Declarația respectivă pare cu atât mai deocheată încât, dacă ne apucăm să citim mai atent textul Constituției Republicii Moldova, în care sunt consacrate drepturile și libertățile omului, separarea puterilor, independența justiției etc., ajungem la concluzia că vicepremierul Iurie Leancă nu a însușit formula fundamentală – buchea ucide, doar spiritul dă viață!    

Este de remarcat și contextul în care vicepremierul Iurie Leancă își manifestă pledoaria pro-europeană, care ar urmă să fie înșurubată în Constituție pentru a fi consacrată în ciuda forțelor revanșarde. Așadar, această pledoarie s-a manifestat exact în ziua în care Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a aprobat proiectul Raportului privind aplicarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, în care se vorbește despre îngrijorările UE în legătură cu deteriorarea situației privind respectarea valorilor democratice în Republica Moldova.

Este foarte trist să aflăm ce cred cu adevărat demnitarii europeni despre țara noastră: Moldova este capturată de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane care își exercită influența asupra Parlamentului, Guvernului, partidelor politice, administrației de stat, poliției, justiției și presei”. Un alt element de context, de fapt, principalul element al contextului este cel referitor la reiterarea de către președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM) a inițiativei de modificare a Constituției în vederea consacrării obiectivului integrării europene. Aici e de remarcat că liderul PDM face acest lucru pentru că a anunțat încă la 14 septembrie a.c. că intră în campanie pre-electorală pentru parlamentarele din 24 februarie 2019. De aceea, pledoaria pro-europeană a lui Iurie Leancă se înscrie, mai degrabă, ca o contribuție la campania PDM – o reacție imediată a unui subaltern pentru susținerea inițiativei conducătorului. 

Concluzionând, am putea spune că pledoaria vicepremierului pentru integrare europeană, Iurie Leancă, în favoarea inserării clauzei integrării europene în Constituția Republicii Moldova, pe fundalul reiterării inițiativelor PDM și aprecierilor EU, se aseamănă, din păcate, cu frecția la piciorul de lemn. Așa cum s-a menționat, contează nu buchea, ci spiritul, care este unul deprimant.   

Experții IPN