logo

Franco Frattini: Facilitarea procesului de acordare a vizelor europene constituie un mesaj pozitiv din partea UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/franco-frattini-facilitarea-procesului-de-acordare-a-vizelor-europene-constituie-7965_964468.html

Facilitarea procesului de acordare a vizelor europene constituie un mesaj pozitiv din partea UE pentru cetăţenii R. Moldova, a declarat Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene (CE), Comisar pentru Justiţie, Libertate si Securitate, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Vladimir Voronin. Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, vicepreşedintele CE a accentuat importanţa parafării la Chişinău a acordurilor de facilitare a regimului de vize şi de readmisie, dar s-a referit, de asemenea, la necesitatea asigurării implementării cu succes a acestora. Oficialul european a menţionat că este un caz fără precedent în experienţa UE realizarea unei iniţiative de asemenea anvergură, cum este deschiderea Centrului comun de eliberare a vizelor, în doar 4 luni şi jumătate de la lansarea ei oficială. Frattini a mai subliniat solidaritatea de care au dat dovadă statele membre ale UE în susţinerea acestui proiect, exprimându-şi speranţa extinderii numărului ţărilor care se vor alătura Centrului. Totodată, el a exprimat disponibilitatea UE de a sprijini şi pe viitor eforturile de integrare europeană a R. Moldova, precum şi viziunile ei strategice de dezvoltare. În cursul întrevederii s-a mai discutat despre activitatea Misiunii UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, Frattini reiterînd angajamentul UE de a extinde mandatul EUBAM pentru încă doi ani. În cadrul întrevederii cu premierul Vasile Tarlev, şeful executivului a solicitat sprijinul vicepreşedintelui CE în acordarea RM a statutului de ţară asociată a UE, după expirarea Planului de Acţiuni, conform modelului ţărilor din Balcanii de Vest. Referindu-se la aspectul comercial-economic al cooperării cu UE, prim-ministrul a optat pentru urgentarea semnării acordului de liber schimb în baza principiilor comerţului asimetric. În altă ordine de idei, premierul s-a pronunţat pentru extinderea împuternicirilor Misiunii de frontieră EUBAM, precum şi a perioadei de activitate a acesteia până la soluţionarea definitivă a problemei transnistrene, anunţă Serviciul de presă al Guvernului, citat de Info-Prim Neo.