logo

Francis Delaey: BERD învăţă întreprinderile să plătească pentru consultanţă calitativă şi prin asta dezvoltă piaţa din Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/francis-delaey-berd-invata-intreprinderile-sa-plateasca-pentru-consultanta-calit-7966_961664.html

Prin desfăşurarea programelor de consultanţă, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) învăţă întreprinderile să plătească pentru servicii de consultanţă calitative şi prin asta - dezvoltă piaţa de consultanţă din R. Moldova, a declarat, marţi, 10 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful misiunii BERD, Francis Delaey. Potrivit sursei citate, întreprinderea care obţine un rezultat pozitiv în urma desfăşurării unui proiect de consultanţă, va apela şi pe viitor la consultanţi şi va achita aceste servicii. Delaey susţine că, până la urmă, pentru întreprindere este important ca serviciul de consultanţă să fie de bună calitate şi să aducă valoare adăugată. Francis Delaey a declarat că cele două programe de consultanţă BAS şi TAS, implementate în R. Moldova, sunt importante pentru Banca Europeană, deoarece pregătesc viitorii clienţi pentru investiţii din partea BERD şi a altor bănci. „În Moldova sunt foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii, însă acestea nu sunt gata întotdeauna pentru investiţii directe din partea BERD. Prin programele de consultanţă, instituţia finanţatoare cunoaşte întreprinderile, managementul acestora şi pregăteşte companiile pentru investiţii viitoare”, a mai spus oficialul. Francis Delaey a menţionat că BERD tinde spre o audienţă cât mai largă a programelor de consultanţă, deoarece suma iniţială a proiectului „Business Advisory Services” (BAS) de 600 mii de euro a fost de curând extinsă cu alte 300 mii de euro şi va continua până la mijlocul anului 2008. Totodată, oficialul consideră că BERD ar putea continua şi pe viitor finanţarea acestui proiect. Proiectele BAS ajută la cercetarea pieţei, întocmirea planurilor de afaceri, căutarea partenerilor de afaceri, elaborarea studiilor de fezabilitate, contribuie la dezvoltarea afacerii şi certificarea calităţii produselor. Programele BAS sunt pe termen scurt – între 3 săptămâni şi 2 luni, iar în cadrul lor este oferită consultanţă întreprinderilor din toate ramurile economiei naţionale, cu excepţia celor din sectorul agriculturii primare, din industria militară, băncilor şi companiilor financiare, agenţiilor imobiliare, producătorilor de votcă şi spirt, de produse de tutungerie etc. Prin intermediul BAS, au fost disbursate, timp de un an de la iniţierea proiectului, circa 250 mii de euro pentru 46 de proiecte. Până în prezent au fost finalizate 9 proiecte, 22 fiind aproape de finalizare, iar restul fiind în derulare. BAS oferă 50 la sută din costul total al proiectului – maximum 10 mii euro, restul banilor fiind alocat de întreprinderea solicitantă. Programele sunt adresate întreprinderilor cu 10–250 de angajaţi, care activează stabil pe piaţă de cel puţin 2 ani. Anterior, mai multe întreprinderi din Moldova care beneficiază de asistenţă logistică în cadrul programelor de consultanţă BERD au declarat oportună desfăşurarea acestor proiecte, deoarece prin implementarea lor rezultatele financiare au sporit evident. Printre acestea figurează întreprinderile „Doina Vin”, „Biogas Inter SRL”, „Macon” etc. Cel de-al doilea program de consultanţă ale BERD – „Turn Around Management (TAM), oferă consultanţă pentru soluţionarea problemelor strategice şi de management şi este implementat de mai bine de 12 ani. În acest timp, de asistenţă logistică au beneficiat şi continuă să beneficieze zeci de întreprinderi, în special din ramura alimentaţiei publice, precum cele specializate în producerea de lactate, sucuri, cofetărie, din ramura textilă, de producere a sticlei etc. Programele TAM sunt pe termen lung, de la 12 până la 18 luni. Resursele financiare sunt atrase sută la sută de la donatori externi, precum UE, Fondul pentru ţările în tranziţie, şi de la ţări precum Danemarca, Franţa, Italia, Japonia, Elveţia etc. În total, BERD a implementat în R. Moldova 76 de proiecte în valoare de 10 mil. euro.