logo

Fracţiunile parlamentare au fost consultate referitor la proiectul rezoluţiei care urmează să fie discutat la AP OSCE


https://www.ipn.md/index.php/ro/fractiunile-parlamentare-au-fost-consultate-referitor-la-proiectul-rezolutiei-ca-7965_959846.html

Şeful echipei AP OSCE pentru R. Moldova Kimmo Kiljunen a avut, marţi, 13 iunie, întrevederi cu reprezentanţii a 3 fracţiuni parlamentare, cu care a discutat pe marginea situaţiei din Transnistria şi a proiectului de rezoluţie, care urmează să fie pus în discuţie la Adunarea Parlamentară a OSCE, care va avea loc la 3-7 iulie curent la Bruxelles. Preşedintele fracţiunii comuniste din Parlamentul de la Chişinău, Eugenia Ostapciuc, a declarat după întrevederea cu Kiljunen că a discutat cu oficialul european despre starea de lucruri din regiunea transnistreană. „Kiljunen este o persoană obiectivă, care cunoaşte foarte bine acest conflict”, a spus ea. În ceea ce priveşte proiectul rezoluţiei, Ostapciuc a declarat că fracţiunea pe care o reprezintă va studia minuţios acest document şi, probabil, îl va susţine. Victor Osipov, consilier al fracţiunii Alianţei “Moldova Noastră”, a comunicat pentru Info-Prim Neo că în cadrul întrevederii cu reprezentantul OSCE, liderul fracţiunii Serafim Urecheanu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de referendumul programat de conducerea separatistă de la Tiraspol, arătând că acesta ar fi ilegal, iar situaţiile din Kosovo sau Muntenegru sunt lipsite de orice relevanţă în raport cu diferendul de pe Nistru. În acelaşi timp, evoluţiile negative sunt rezultatul politicii agresive de tensionare a situaţiei, promovate de preşedintele Vladimir Voronin în ultimii cinci ani şi pe care separatiştii o folosesc pentru a-şi justifica politica în faţa populaţiei din stânga Nistrului, a conchis Serafim Urecheanu. Potrivit lui Osipov, reprezentantul AP OSCE a remarcat că situaţia în cadrul procesului de reglementare este acum mai proastă decât a fost vreodată, caracterizându-se prin blocajul negocierilor şi reducerea lor la acuzaţii reciproce între liderii de la Chişinău şi Tiraspol. Potrivit lui Osipov, în cadrul discuţiei a fost abordată şi problema dosarelor controversate, asociate cu atacurile politice ale puterii împotriva opoziţiei, desfăşurate în ultimii ani. Kiljunen a accentuat că ele creează o imagine internaţională foarte proastă R. Moldova, a spus Osipov. Vicepreşedintele fracţiunii Partidului Democrat Vladimir Filat a comunicat după întrevederea cu reprezentantul AP OSCE că prin această vizită se încearcă tatonarea poziţiei grupurilor parlamentare referitor la situaţia din Transnistria, dar şi la ideea de lansare a dialogului între parlamentul de la Chişinău şi Sovietul Suprem de la Tiraspol. Filat califică această ideea drept una agreabilă. „Orice mijloc de comunicare este benefic pentru soluţionarea conflictului transnistrean, deoarece doar cu declaraţii şi legi adoptate nu vom reuşi de facto să reintegrăm R. Moldova”, a conchis Filat. Fracţiunea creştin-democrată din legislativ a refuzat întrevederea cu Kimmo Kiljunen. Ştefan Secăreanu, vicepreşedintele fracţiunii PPCD, a declarat pentru presă că, în calitatea sa de membru al delegaţiei parlamentare la OSCE, nu a fost informat despre nici o rezoluţie referitor la RM, care ar urma să fie discutată la AP OSCE. „Se pare că Kiljunen continuă practica mai veche de a elabora asemenea documente pe la spatele Chişinăului”, a spus Secăreanu. Kimmo Kiljunen a declarat ieri, după o întrevedere cu spicherul Marian Lupu, că Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura la 3-7 iulie, la Bruxelles va adopta o rezoluţie referitor la R. Moldova şi situaţia privind conflictul transnistrean. miercuri, 14 iunie, Kiljunen s-a deplasat în regiunea transnistreană unde va avea întrevederi cu liderii nerecunoscuţi de la Tiraspol.