Fracţiunea comuniştilor a boicotat şedinţa Consiliului Municipal Chişinău
https://www.ipn.md/index.php/ro/fractiunea-comunistilor-a-boicotat-sedinta-consiliului-municipal-chisinau-7965_965679.html
Fracţiunea Partidului Comuniştilor nu s-a prezentat vineri, 20 iulie, la şedinţa Consiliului municipal Chişinău (CMC), unde urmau să fie discutate chestiuni privind ridicarea, înainte de termen, a mandatului de consilier; eliberarea din funcţie a viceprimarilor şi constituirea celor 8 comisii de specialitate ale CMC.
Cu o întârziere de aproape o oră şi jumătate, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a anunţat că şedinţa se contramandează pe motivul lipsei consilierilor comunişti. În aşteptarea acestora, liderii fracţiunilor au discutat decizia de contramandare a şedinţei „pentru a avea o abordare corectă a problemei”, a spus Chirtoacă.
Liderul fracţiunii Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat presei că, în cazul în care consilierii PCRM nu se vor prezenta nici la următoarea şedinţă, CMC îşi va continua activitatea, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, în lipsa acestora. Deşi comuniştii şi-au delegat câte un membru în cele 8 comisii de specialitate, şi acestea vor putea activa în lipsa lor pentru că legislaţia în vigoare nu prevede câte persoane trebuie să fie în comisii, a spus Ghimpu.
Sursa citată a menţionat că în cadrul negocierilor dintre liderii fracţiunilor din CMC, Partidul Liberal, Alianţa Moldova Noastră, Partidul Democrat şi Partidul Popular Creştin Democrat au decis să formeze o coaliţie majoritară în CMC, urmând să împartă, totodată, şi cele patru funcţii de viceprimari.
Deşi a menţionat că negocierile continuă, Gimpu a lăsat să se înţeleagă că personal continuă să aspire la funcţia de preşedinte al CMC.
Liderul Partidului Democrat, Vladimir Filat, consideră că şedinţa a fost amânată pentru că nu a fost întrunită conform legislaţiei: fie la propunerea preşedintelui CMC, care încă nu a fost ales, fie la cererea unei treimi din consilierii aleşi şi doar ca motiv suplimentar - cel anunţat de primarul general. El s-a arătat satisfăcut de decizia de amânare a şedinţei, considerând că în aşa fel nu va exista posibilitatea de contestare a deciziilor CMC.
Referitor la negocierile de repartizare a funcţiilor de conducere, Filat a spus că acest proces este încă incert. Deşi au avut loc negocieri între liderii fracţiunilor, până în prezent nu a fost elaborat niciun act privind finalitatea acestora. „O coaliţie majoritară în cadrul CMC urmează să fie stabilită în baza unor principii, unor angajamente şi responsabilităţi asumate în comun şi, doar ulterior, să urmeze o partajare a funcţiilor. La nivel de partid, nu am luat nicio decizie privind acceptarea sau neacceptarea discuţiilor care au avut loc până acum între liderii politici privind delegarea candidaturilor la funcţia de viceprimar”, a mai spus Vladimir Filat.