logo

Foști și actuali magistrați declară că li s-a cerut să adopte hotărâri ilegale


https://www.ipn.md/index.php/ro/fosti-si-actuali-magistrati-declara-ca-li-s-a-7967_1066754.html

Două foste judecătoare și un actual magistrat se plâng că au fost intimidați de superiorii lor pentru că nu ar fi acceptat să se supună și să emită hotărâri judecătorești ilegale. Este vorba despre fostele judecătoare Domnica Manole și Ludmila Ouș de la Curtea de Apel Chișinău și judecătorul de instrucție de la Judecătoria Chișinău, sectorul Ciocana, Mihai Murguleț. Aceștia au declarat, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, că ar fi primit indicații legate de anumite dosare pe care au refuzat să le execute și acest lucru a atras presiuni și intimidări asupra lor, transmite IPN.

Ludmila Ouș spune că a depus cerere de demisie din funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău pentru că nu a mai putut rezista la presiunile la care a fost supusă în ultimii trei ani de activitate. Fosta judecătoare spune că presiunile și intimidările din partea președintelui Curții de Apel Chișinău au început să se întețească atunci când magistrata a devenit membru al completului de judecată în dosarul care îl vizează pe fostul premier Vlad Filat.

„La momentul când am început să examinăm dosarul Filat și a văzut că eu nu prea sunt de acord cu cerințele care erau din partea administrației, ulterior, pe mine nu mă mai invita deja cu indicații, dar s-au început niște presiuni și intimidări până am ajuns după o ședință, de pe data de 2 noiembrie 2016, când am fost invitată în birou la el (n.r. Ion Pleșca) și întrebată dacă nu-mi dau seama ce fac”, spune fosta magistrată.

Ludmila Ouș spune că dosarul deschis ulterior pe numele ei este unul fabricat la comanda președintelui Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca, procurorului anticorupție Adriana Bețișor și fostului procuror general Eduard Harunjen.

Judecătorul Mihai Morguleț, la fel, susține că a fost supus presiunilor după ce a refuzat să emită acte pe care le numește ilegale. Magistratul nu a menționat despre ce acte este vorba, dar a spus că despre acestea a scris în nota informativă pe care a transmis-o Consiliului Superior al Magistraturii și după examinarea căreia a fost demisă conducerea Judecătoriei Centru și a fost înlăturat temporar din funcție președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță.

Fosta magistrată Domnica Manole, care a fost exclusă din sistemul judecătoresc după ce a anulat decizia Comisiei Electorale Centrale care interzicea organizarea unui referendum solicitat de Platforma DA, spune că situația în care s-a pomenit ea, dar și alți judecători este folosită drept sperietoare pentru ceilalți magistrați din sistem. „Le-a fost interzis judecătorilor să discute cu mine, să vorbească la telefon, pe stradă”, a spus Domnica Manole.

Potrivit ei, judecătorii din Republica Moldova nu au unde să-și caute dreptatea, deoarece „Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a transformat într-un organ de presiune asupra judecătorilor. În plus, inspecția judiciară este subordonată CSM-ului, Colegiul de evaluare este subordonat CSM-ului, Colegiul disciplinar – tot în subordinea CSM este”.

Autorii emisiunii au anunțat că este planificată participarea și a altor judecători cu dezvăluiri privind situația creată în sistemul de justiție. De asemenea, au fost invitați pentru emisiunile viitoare și factorii de decizie despre care s-a  afirmat că ar fi fost autori și participanți ai unui mecanism ilegal creat cu scopul de a exercitat presiuni și ar fi îngrădit independența judecătorilor, în interesele exponenților fostei guvernări.