logo

Fost șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic, condamnat pentru estorcare de bani


https://www.ipn.md/index.php/ro/fost-sef-adjunct-al-inspectoratului-ecologic-condamnat-pentru-estorcare-7967_1069344.html

Un fost șef-adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acte de corupție, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Fostul funcționar este învinuit de estorcarea a 25 de mii de lei de la reprezentantul unui agent economic, pentru ca ultimul să fie scutit de un audit ecologic.

Condamnarea vine după aproape patru ani de examinări, timp în care inculpatul a fost eliberat de răspundere penală de către Judecătoria Chișinău.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, pe care o va ispăși în penitenciar, bărbatului i-au fost confiscați cei 25 de mii de lei pe care i-a primit ca mită, iar judecătorii i-au dictat și o amendă de 300 de mii de lei și l-au privat de dreptul să ocupe funcții publice pe un termen de opt ani.

Sentința este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție.