logo

Fost președinte al CC: Decizia CC este corectă, dar nu a răspuns la o întrebare


https://www.ipn.md/index.php/ro/fost-presedinte-al-cc-decizia-cc-este-corecta-dar-nu-a-raspuns-la-o-intrebare-7978_1048730.html

Fostul președinte al Curții Constituționale Victor Pușcaș este de părere că decizia CC privind imposibilitatea șefului statului de a înainta un candidat la funcția de prim-ministru este una foarte corectă, ea reiese din Constituție. Totodată, juristul spune că aceasta nu răspunde la o întrebare foarte simplă și în hotărâre ar mai fi trebuit introduse unele detalii. Opinia a fost exprimată la postul TV8, transmite IPN.

„Eu consider că este foarte corectă hotărârea, ea se întemeiază pe normele constituționale. Poate nici nu trebuia ca șeful statului să se adreseze la Curte pentru că și așa este absolut clar din Constituție”, a menționat juristul.

Victor Pușcaș  spune că dacă s-ar fi aflat în componența actuală a CC, ar fi votat pentru o atare hotărâre, dar ar fi adăugat și câteva detalii în hotărâre reieșind din realitățile Republicii Moldova. Potrivit lui, până a fi formate toate organele de lucru ale Parlamentului, nu poate fi făcut niciun pas. „Asta cere Constituția”, a adăugat Victor Pușcaș. În opinia lui, CC nu a dat răspuns la o întrebare foarte simplă – dacă este sau nu constituit Parlamentul. „Mulți astăzi nu înțeleg cine astăzi trebuie să convoace Parlamentul, cine să îi aducă pe deputați, care este ordinea de zi”, a menționat fostul președinte al CC.

Comentatorul politic Roman Mihăeș este de părere că această decizie a Înaltei Curți este una benefică pentru ca să fie clar acum ce trebuie să urmeze – ori trebuie să fie aleasă conducerea Parlamentului și atunci șeful statului va putea să vină cu un candidat la funcția de premier, ori vor avea loc alegeri anticipate.

Expertul în politici publice Ștefan Gligor este de părere că decizia CC vine să contraatace și să prevină cel mai discutat scenariu politic discutat în prezent în societate și anume coaliția PSRM-ACUM sau un vot situațional comun dintre aceste două formațiuni. „Pentru a face imposibilă o eventuală înțelegere între PSRM și ACUM, Curtea Constiuțională vine cu această hotărâre”, a declarat Ștefan Gligor. Potrivit lui, astfel, nu vor putea exista înțelegeri preliminare între cele două entități politice înainte de a fi aleasă conducerea legislativului. Ștefan Gligor spune că era previzibilă o asemenea decizie a CC.

Miercuri, 15 mai, Curtea Constituțională a decis că președintele Republicii Moldova nu poate înainta un candidat la funcția de prim-ministru în lipsa organelor de conducere ale Parlamentului. Imposibilitatea întrunirii Parlamentului din cauza lipsei organului care îl convoacă presupune imposibilitatea președintelui Republicii Moldova de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru.