logo

Forumul civic a fost o mână de ajutor întinsă guvernării, dezbateri IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/forumul-civic-a-fost-o-mana-de-ajutor-intinsa-guvernarii-7978_1025495.html

Revendicările înaintate de Forumul civic a fost o mână de ajutor întinsă guvernării cu care aceasta ar fu putut fi scoasă din mocirla în care s-a băgat singură. Acest „colac de salvare” a fost acordată de societatea civilă, protestatari şi partidele extraparlamentare sau din opoziţie. Declaraţia a fost făcută de către directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, în cadrul dezbaterilor publice cu tema „Nevoia de comunicare şi de schimbare. Dialog virtual dintre societatea civilă şi guvernare privind şansele revendicărilor înaintate de către Forumul civic”, ediţia L din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Potrivit expertului, scopul Forumului nu a fost de a distruge guvernarea, dar de a o ajuta să funcţioneze mai bine. „Nu s-a vrut, de fapt, să se taie craca de sub guvernare, dar la acel for civic s-au formulat problemele fundamentale stringente care stau în faţa societăţii şi unele soluţii posibile. Că participanţii la Forum au avut dreptate, o demonstrează şi scrisoarea premierului român, Dacian Cioloş, în care se regăsesc aceste revendicări”, a menţionat Arcadie Barbăroşie.

Potrivit expertului, aceste revendicări nu sunt un ultimatum, dar sunt măsuri de urgenţă care trebuie întreprinse în termen restrâns de 30 de zile pentru a încerca să se deblocheze finanţarea externă.

Totodată, potrivit directorului executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, exepert permanent al proiectului IPN, guvernarea a ignorat conţinutul Rezoluţiei societăţii civile şi prin intermediul mass-media afiliate au schimbat premeditat accentele de pe lucrurile foarte importante, acuzând că la Forum au sta alături reprezentanţii Platformei DA, ai Partidului Politic Partidul Nostru şi Partidului Socialiştilor. „Revendicările pe care le-am solicitat noi se regăsesc în Acordul şi Agenda de Asociere. Nu am inventat absolut nimic. S-au deplasat accentele astfel ca să fie stigmatizaţi cei care au potenţial pentru organizarea protestelor. S-au indus tot felul de şmecherii că ce fel de for civic a fost acesta, la care participă partide politice?”, a declarat Igor Boţan.

Potrivit lui, această deplasare a accentelor a avut drept scop compromiterea Forumului civic. „Oricine ştie că partidele fac parte din societatea civilă. Acestea sunt agenţi care au sarcina de a aduce oameni din societatea civilă în societatea politică”, a menţionat Igor Boţan.

Participanţii la dezbateri au declarat că Forumul civic a fost un eveniment ad-hoc, care a meritat tot suportul. În situaţia când la el au participat activişti civici, jurnalişti sau simpli cetăţeni, forumul civic este un cadru normal care îi invită pe toţi la discuţii. Totodată, Forumul civic le oferă guvernanţilor un cadru potrivit la care ar putea participa şi ei.

Dezbaterile publice cu tema „Nevoia de comunicare şi de schimbare. Dialog virtual dintre societatea civilă şi guvernare privind şansele revendicărilor înaintate de către Forumul civic” se află la ediţia L din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia Hanns Seidel.