logo

„Forța Fermierilor” înaintează revendicări guvernării


https://www.ipn.md/index.php/ro/forta-fermierilor-inainteaza-revendicari-guvernarii-7967_1094240.html

Consiliul Asociației Forța Fermierilor cere guvernării să se adreseze Uniunii Europene în vederea accesării fondurilor europene pentru sectorul agrar, care să fie disponibile începând cu anul 2023. De asemenea, după exemplu doamnei președinte, să solicite ajutor de la România în forma de motorină, care să fie repartizată prioritar pentru fermierii mici. O altă revendicare este să majoreze Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii până la cel puțin 3 miliarde lei.

Revendicările au fost formulate într-o conferință de presă la IPN. Fermierii așteaptă un răspuns până pe 15 februarie. Dacă nu vor fi auziți, își asumă organizarea unui protest masiv comun în toata țară și în capitală.

„Noi suntem cei care vrem ca țara noastră să fie o țară economic dezvoltată, să fie o țară frumoasă, oamenii să fie cu un zâmbet pe față și să mândrească că trăiesc în acest stat”, a spus Ion Plămădeală, preşedinte al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Forța Fermierilor.

Potrivit lui, conducerea țării trebuie să se adreseze partenerilor externi, „să spună la toată lumea că Moldova se află într-o situație foarte gravă din motivul războiului din Ucraina”. Acest război a perturbat logistica exporturilor de cereale, a ridicat prețurile pe piață. „Noi astăzi în Republica Moldova avem foarte multă producție din Ucraina. Înțeleg că trebuie de făcut coridoare pentru exporturile cerealelor din Ucraina, dar nu de stocat în Republica Moldova”, a spus reprezentantul fermierilor.

Sergiu Stefanco, producător agricol din raionul Căușeni, a spus că producătorul mic și mijlociu din Moldova este lăsat față în față cu problemele cu care se confruntă, cu concurența externă. „Dacă acestă guvernare nu a învățat lecția de la guvernare precedentă, noi altceva nu avem de făcut decât să repetăm acțiunile anului 2020, să fim mult mai radicali”, a spus producătorul.

Forța Fermierilor menționează că seceta severă a compromis în proporții de 80-90 % recolta de porumb și în proporții de 40-50 % recolta de floarea soarelui și sfeclă. Interdicția politică la importul producției vegetale moldovenești în Federația Rusă a lovit dur în cele mai intensive subramuri ale agriculturii, cum ar fi pomicultura și viticultura. Excesul producției agricole din Ucraina, problemele cu logistica de export cu transportul rutier, blocajele frecvente la posturile vamale au pus agricultorii locali în dificultate. Mulți sunt impuși să comercializeze producția sub prețul de cost, în contextul în care anul curent costurile de producere agricolă au crescut pe diferite categorii cu 200-400 %, iar dobânzile la credite în ultima perioada s-au majorat aproximativ de trei ori.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.