logo

Formuzal a discutat cu Rogozin perspectivele de dezvoltare a relaţiilor umanitare dintre Găgăuzia şi Rusia


https://www.ipn.md/index.php/ro/formuzal-a-discutat-cu-rogozin-perspectivele-de-dezvoltare-a-relatiilor-umanitar-7965_1008514.html

Başcanul Autonomiei Găgăuze, Mihail Formuzal, a efectuat o vizită la Moscova, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Dmitri Rogozin, reprezentant special al preşedintelui Rusiei pentru reglementarea transnistreană. Despre aceasta se comunică în informaţia plasată de demnitarul rus în pagina sa de pe Twitter, transmite IPN.

Reprezentantul special al preşedintelui rus nu a dat amănunte privind întrevederea sa cu conducătorul Găgăuziei. Totodată, reporterul agenţiei de ştiri IPN, care a reuşit să ia legătura cu Formuzal, a aflat de la acesta că pe parcursul întrevederii cu Dmitri Rogozin au fost examinate perspectivele relaţiilor umanitare ale Găgăuziei cu regiunile Federaţiei Ruse, inclusiv în domeniul susţinerii sferei învăţământului din autonomie. La întrebarea, dacă a fost discutată pe parcursul negocierilor cu demnitarul rus  chestiunea privind embargoul asupra vinului moldovenesc, Formuzal a menţionat că „preferă să se abţină de a da amănunte până la apariţia unor rezultate concrete în acest sens”.

Conform spuselor başcanului, el se află în capitala Rusiei într-o vizită de lucru în perioada 17-18 octombrie.