Guvernul în exerciţiu a decis crearea Instituţiei publice „Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova” (FDD) – succesorul direct al Fondului Provocările Mileniului Moldova, care a realizat mai multe proiecte investiţionale în cadrul Programului de asistenţă Compact, susţinut de către Guvernul SUA în perioada 2010 – 2015, transmite IPN.
Investiţiile s-au axat pe două segmente: modernizarea agriculturii şi reabilitarea drumurilor. FDD Moldova va asigura durabilitatea investiţiilor efectuate de Corporaţia Provocările Mileniului.
De asemenea, a fost aprobată componenţa nominală a Consiliului de Observatori al Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova. Acesta este format din şase membri, secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici, fiind preşedintele Consiliului.