logo

FMI face cea de-a treia evaluare a programului cu Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/fmi-face-cea-de-a-treia-evaluare-a-programului-7966_1095571.html

Timp de două săptămâni, experții Fondului Monetar Internațional vor realiza cea de-a treia evaluare a programului cu Republica Moldova, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF). Stadiul actual de implementare a programului și evoluțiile macroeconomice au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu echipa FMI condusă de Ruben Atoyan, transmite IPN.

Șeful executivului a menționat că sprijinul oferit Republicii Moldova de către FMI este vital pentru reabilitarea economică, dar și realizarea obiectivelor actualului Guvern. Potrivit prim-ministrului, printre prioritățile de bază ale autorităților se numără relansarea economiei, îmbunătățirea climatului investițional, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și elaborarea unor instrumente care să țintească mai bine necesitățile cetățenilor, precizează un comunicat de presă al Guvernului.

Părțile s-au referit la măsurile necesare pentru atenuarea șocurilor cauzate de criza energetică și au remarcat importanța consolidării capacităților instituționale pentru atingerea obiectivelor programului și livrarea unor rezultate concrete.

Programul cu FMI are o durată de 40 de luni. Acesta a fost aprobat la 21 decembrie 2021.