logo

Flash-mob în Chișinău privind combaterea urii și discriminării, în contextul săptămânii Consiliului Europei în Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/flash-mob-in-chisinau-privind-combaterea-urii-si-discriminarii-7542_1098140.html

 

INFORMAȚIE PENTRU MASS-MEDIA

Flash-mob în Chișinău privind combaterea urii și discriminării,

în contextul săptămânii Consiliului Europei în Republica Moldova
 

Chișinău, 11 iulie 2023 – Vineri, 14 iulie 2023, proiectul comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Combaterea discriminării, discursului de ură și a crimelor motivate de prejudecată în Republica Moldova”, organizează în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției un flash-mob cu scopul de a sensibiliza și de a încuraja publicul să ia atitudine împotriva urii și discriminării.

Plutonul de cavalerie al Inspectoratului Național de Securitate Publică va participa la această activitate.


Flash-mob-ul va avea loc pe 14 iulie 2023 în parcul "La Izvor" (strada Calea Ieșilor, Chișinău) începând cu ora locală 10:00 și va dura 30 de minute.

Mass-media este invitată să reflecte evenimentul și să confirme participarea până cel târziu joi, 13 iulie 2023, ora 17:00, prin intermediul Oficiului Consiliului Europei din Chișinău. Persoana de contact: Natalia Moghilda, Natalia.MOGHILDA@coe.int, tel: (+373 22) 888914.


Această acțiune este organizată în cadrul proiectului „Combaterea discriminării, discursului de ură și a crimelor motivate de prejudecată în Republica Moldova”, parte a programului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei “Parteneriat pentru Buna Guvernare”, cofinanțat de Uniunea Europeană şi de Consiliul Europei și implementat de Consiliul Europei.


Context:

“Parteneriat pentru Buna Guvernare” (PBG) este o inițiativă comună a Uniunii Europene și a Consiliului Europei pentru consolidarea bunei guvernări în regiunea Parteneriatului Estic.

PBG oferă sprijin adaptat țărilor din Parteneriatului Estic pentru a armoniza legislația și practicile cu standardele europene în domeniul drepturilor omului, statului de drept și democrației. Acesta sprijină, în special, reformele naționale ale țărilor Parteneriatului Estic în vederea consolidării justiției; combaterea criminalității economice, promovarea egalității și a nediscriminării, promovarea accesului femeilor la justiție și combaterea violenței împotriva femeilor.


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.